Tânără de 18 ani, reţinută pentru furt

289

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna Scoarţa, a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce oamenii legii au descoperit că a sustras bijuterii în valoare de câteva mii de lei din locuinţa unei târgujience.

În cursul zilei de 5 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, Biroul Investigaţii Criminale, au identificat autoarea unui furt de bijuterii din locuinţa unei târgujience. Este vorba de o tânără de 18 ani, din Scoarţa, acuzată că ar fi sustras bijuterii în valoare de câteva mii de lei. „În perioada 04 – 21.03.2013, numita C.O., de 18 ani, din comuna Scoarţa, a sustras din locuinţa părţii vătămate bijuterii din aur în valoare de 3000 lei. Făptuitoarea este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a precizat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânăra de 18 ani a fost reţinută pe bază de ordonanţă şi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Gorj, urmând a fi prezentată cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here