Tânăr strivit de copac în pădure

244

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Săulești, a murit, luni seara, strivit de un copac, într-o pădure din localitate. Prietenul lui l-a urcat în căruță și l-a dus acasă, sperând că poate fi salvat, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul. „Secţia 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti a fost sesizată prin apelul 112 cu privire la faptul că un bărbat se află într-un atelaj, inconştient şi prezintă o leziune în zona corpului. Din cercetările efectuate de polițiști la faţa locului s-a constatat că doi tineri de 19 și 24 de ani, din comuna Săuleşti, au tăiat un copac, care a căzut accidental peste tânărul de 24 de ani. În urma impactului, tânărul a rămas inconștient, fiind transportat la domiciliu cu atelajul cu care au venit în pădure. Ulterior, echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul tânărului de 24 de ani, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. Cercetările continuă, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here