Un tânăr de 27 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut, în noaptea de miercuri spre joi, de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Acesta este acuzat că, miercuri seara, în timp ce se afla pe o stradă de pe raza orașului Novaci ar fi urmărit-o pe angajata unei case de pariuri din localitate și i-ar fi luat toți banii din încasări, 3.000 de lei, pe care îi avea în geantă.,,În timp ce se afla pe raza orașului Novaci ar fi deposedat o tânără de 22 de ani de suma de 3.000 lei, ce reprezenta încasările de la agenția de pariuri sportive unde lucrează, prin exercitarea de acte de violență asupra sa. La scurt timp după ce victima a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a cere sprijinul polițiștilor, tânărul de 27 de ani a fost identificat pe albia râului Gilort, la circa 500 de metri de locul faptei și condus la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor. Victima a fost prezentată la SML Gorj, în vederea examinării, iar raportul de expertiză legală a arătat faptul că leziunile provocate nu au pus în primejdie viaţa persoanei şi necesită pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale. Reținutul va fi prezentat, astăzi, parchetului şi instanţei cu propuneri legale”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.