Tânăr reținut pentru tăiere ilegală și furt de arbori

468

Un tânăr de 28 de ani, din Godineşti, a fost reținut, marți, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală și sustragere de arbori. Pe 19 august, poliţiştii l-au surprins în flagrant, în timp ce fura material lemnos, de pe raza comunei, cu un atelaj hipo, iar cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că marfa provenea din tăierea ilegală a șase arbori de diferite esențe, de pe o suprafaţă de pădure administrată de Ocolul Silvic Motru. ,,Atelajul hipo folosit la sustragerea materialului lemnos a fost indisponibilizat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor și stabilirii întregii activități infracționale, iar la fața locului s-a deplasat un reprezentant din cadrul Ocolului Silvic Motru care a procedat la inventarierea și cubarea materialului lemnos, rezultând un volum total de 2,4 metri cubi care a fost predat în custodie acestuia”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here