Tânăr reţinut pentru furt de ţiţei

347

Un tânăr de 27 de ani, din Prigoria, a fost reţinut de poliţişti, după ce ar fi sustras zeci de litri de ţiţei de la o sondă aparţinând unei societăţi comerciale din Ţicleni.

Duminică, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Prigoria, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, noaptea de sâmbătă spre duminică, cel în cauză ar fi sustras cantitatea de 140 de litri de ţiţei de la o sondă aparţinând unei societăţi comerciale din Ţicleni.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here