Tânăr reținut după furt la Borăscu

529

Un tânăr de 22 de ani, din Turceni, este cercetat pentru furt calificat. Acesta este acuzat că, sâmbătă, a intrat în beciul unui bărbat de 40 de ani, din comuna Borăscu și ar fi sustras mai multe scule electrice și sticle cu băuturi alcoolice. Suspectul a fost prins duminică, în urma cercetărilor. Bunurile sustrase au fost recuperate parțial și restituite persoanei vătămate. ”În baza probatoriului administrat în dosar, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here