Tânăr reținut, după ce s-a răsturnat cu o mașină furată

1125

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi, sâmbătă, prin apelul 112 de un tânăr de 20 de ani, din comuna Bărbătești, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras autoturismul din curtea locuinței. În urma verificărilor, un tânăr de 23 de ani, din Jupînești, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

,,Din primele cercetări efectuate de polițiști, la fața locului, a reieșit faptul că în seara zilei de 26 septembrie a.c., apelantul a fost plecat de la domiciliu timp de 2 ore, iar la întoarcere a constatat lipsa autoturismului, care fusese parcat în curte, iar din locuință lipseau cheile autoturismului.În urma activităților de cercetare desfășurate de polițiști, a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din comuna Jupînești care, ar fi sustras autovehiculul și, în timp ce se deplasa la volanul acestuia, pe DC 43 Socu, apoi pe DJ 661 Bărbătești, ar fi pierdut controlul direcției de mers și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.În urma impactului, un pasager aflat în autoturism, pe scaunul din dreapta față, a suferit leziuni.Tânărul de 23 de ani a părăsit locul accidentului, nedeclarând evenimentul rutier, iar în urma verificărilor a reieșit faptul că acesta nu deține permis de conducere”, a precizat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here