Tânăr găsit spânzurat

736

Tragedie într-o familie din Târgu-Cărbunești, înainte de Paște. Un tânăr de 33 de ani, din localitate, a fost găsit spânzurat, vineri, în casa părinților săi din comuna Jupânești. „La data de 6 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112, de un bărbat de 50 de ani, din comuna Jupâneşti, cu privire la faptul că l-a găsit pe fiul său, de 33 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, spânzurat cu o sfoară, de grinda acoperişului casei sale. Polițiștii au efectuat cercetarea la faţa locului, reieșind faptul că persoana decedată urma un tratament antidepresiv din anul 2007, nefiind identificate urme de violenţă pe corp. S-a luat măsura transportării cadavrului la SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Poliția cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele. Sicriul cu trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la capela bisericii din apropierea Poliției Târgu-Cărbunești, iar luni a avut loc înmormântarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here