Tânăr din Târgu-Cărbunești, încătușat pentru tentativă de omor

688

Un tânăr de 27 de ani, din Târgu-Cărbunești, a fost dus, miercuri, de polițiști, în Penitenciarul Târgu-Jiu. Acesta a fost condamnat la închisoare, pentru tentativă de omor. ,,Polițiștii din cadrul Poliţiei orașului Târgu-Cărbuneşti au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Gorj, privind un tânăr, de 27 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, condamnat la trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Acesta a fost depus, de către polițiști, în Penitenciarul Târgu-Jiu”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În aceeași zi, un bărbat de 60 de ani, din comuna Drăguțești, a fost încătușat, având de executat doi ani și 10 luni de închisoare, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. ,,La data de 17 aprilie, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Târgu-Jiu, privind un bărbat de 60 de ani, din comuna Drăguțești, condamnat la doi ani și 10 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a mai declarat Corina Scurtu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here