Tânăr din Rovinari, reținut după ce i-a furat telefonul unui copil

504

Un tânăr de 20 de ani, din Rovinari, a fost reținut, vineri, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de furt. Acesta este suspectat că, în timp ce se afla pe strada Vasile Militaru, din Târgu-Jiu, l-ar fi rugat pe un minor de 11 ani să-i spună cât este ceasul, moment în care, profitând de neatenția acestuia, i-ar fi smuls din mână telefonul mobil, după care a plecat într-o direcție necunoscută.

”La scurt timp, tânărul a fost identificat de polițiștii din cadrul  Biroului de Investigații Criminale și Ordine Publică, iar telefonul mobil, evaluat cu suma de 1.200 lei, a fost recuperat și predat părții vătămate”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

După cele 24 de ore de reținere, suspectul a fost anunțat că va fi cercetat în libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here