Tânăr din Peștișani, prins beat și fără permis la volan

971
Un tânăr de 21 de ani, din comuna Peștișani, este cercetat de polițiști, după ce, azi-noapte, a fost depistat în timp ce conducea autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu avea permis. Și proprietarul mașinii s-a ales cu dosar penal. ”Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 D, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul i-ar fi fost încredințat tânărului, pentru a fi condus, de către un alt tânăr de 19 ani, din orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere și se află sub influența alcoolului și încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus, unei persoane care nu deține acest drept”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here