Tânăr din Olt, arestat după ce a spart o casă din Stejari

390

Un tânăr de 23 de ani, din Olt, a fost arestat după ce, împreună cu alți patru bărbați, ar fi jefuit un gorjean din comuna Stejari, lăsându-l fără suma de circa 15.000 de lei.

Furtul a fost comis la începutul lunii noiembrie a anului trecut, însă tânărul a fost reținut abia vinerea trecută, împreună cu un alt suspect. ”La data de 29 ianuarie a.c. poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au reţinut pentru 24 de ore şi au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, doi bărbaţi, de 23, respectiv 29 de ani, ambii din comuna Iancu Jianu, judeţul Olt, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în noaptea de 08/09 noiembrie 2015, cei în cauză, împreună cu alţi trei bărbaţi, de 23, 32 şi 33 de ani, ar fi sustras din locuinţa unui bărbat, din comuna Stejari, suma de aproximativ 15.000 de lei”, a anunțat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cei doi tineri au fost prezentați prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, ocazie cu care față de tânărul de 23 de ani a fost dispusă măsura arestului preventiv, în timp ce pentru bărbatul de 29 de ani a fost luată măsură controlului judiciar pentru 60 de zile.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here