Tânăr de 19 ani, rănit după ce a încercat să stingă un incendiu

485

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Padeş, a ajuns luni seară la spital cu arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei, după ce a încercat să stingă un incendiu izbucnit la un adăpost de animale. Iniţial, tânărul a fost transportat la UPU Târgu-Jiu, după care a fost transferat la Spitalul de Urgenţă nr.1 Craiova.

Luni seară, un adăpost de animale din gospodăria unui localnic din satul Orzeşti, comuna Padeş, a fost cuprins de flăcări din cauza unor copii care s-au jucat cu focul. Fiul în vârstă de 19 ani al proprietarului nu a mai aşteptat venirea pompierilor şi a încercat să stingă singur incendiul însă s-a ales cu arsuri de gradul I şi II pe faţă. „Două echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Tismana au intervenit luni, la ora 20:52, în comuna Padeş, sat Orzeşti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale, proprietatea lui Constantin V.. În urma incendiului au ars acoperişul adăpostului de animale pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp, precum şi circa două tone de plante furajere. Cauza probabilă a incendiului este „Flacără – Jocul copiilor mai mari de 6 ani cu focul”. În încercarea de a stinge incendiul până la sosirea echipajelor ISU Gorj, fiul proprietarului în vârstă de 19 ani, a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei”, a anunţat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj. Tânărul de 19 ani a fost transportat cu o maşină particulară la Unitatea Primiri Urgenţe Târgu-Jiu, ulterior fiind transferat la Spitalul de Urgenţă Nr.1 Craiova.
Acesta nu este singurul incendiu pentru stingerea căruia au fost solicitaţi să intervină luni pompierii gorjeni. În cursul aceleiaşi zile, un echipaj de pompieri militari din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni sprijinit de către S.V.S.U. al comunei Turburea, în comuna Turburea, sat Turburea, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. În incendiu a ars acoperişul anexei gospodăreşti pe o suprafaţă de aproximativ 8 mp.
Potrivit reprezentanţilor ISU Gorj, în acest caz cauza probabilă a incendiului este „Flacără – focul deschis”.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here