Un tânăr din Gorj, arestat în luna noiembrie a anului trecut pentru tentativă de omor după ce l-a înjunghiat pe patronul unui bar din Bustuchin, a fost condamnat ieri de Tribunalul Gorj la trei ani şi patru luni de închisoare.
Marius Cristian Magheru a fost arestat în noiembrie 2014, la câteva zile după ce s-a luat la ceartă cu patronul unui bar din Bustuchin şi l-a înjunghiat pe acesta în gât. Iniţial, tânărul a încercat să fugă din ţară, însă a fost convins de rude să se predea. Ieri, magistraţii Tribunalului Gorj au pronunţat sentinţa în acest dosar. „Admite cererea inculpatului Magheru Marius Cristian privind judecata potrivit procedurii simplificate (…) Respinge cererile formulate de inculpatul Magheru Marius Cristian, prin apărător ales, privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată. (…) Condamnă pe inculpatul Magheru Marius Cristian, fără antecedente penale, la: – 3 (trei) ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor (…) Scade din pedeapsa principală durata reţinerii şi arestării preventive de la 11.11.2014 la zi, respectiv 03.02.2015. (…) Menţine măsura arestării preventive a inculpatului”, au decis judecătorii.
Daune morale de 20.000 lei
Prin aceeaşi sentinţă, tânărul este obligat să-i plătească bărbatului pe care l-a înjunghiat daune morale în valoare de 20.000 lei. Acesta va mai trebui să plătească 1.540,64 lei Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj şi 1.187,91 lei Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, reprezentând despăgubiri civile. Tânărul mai este obligat să plătească şi cheltuieli judiciare în valoare de 2.000 lei. Hotărârea instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Roxana Lupu