Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este cercetat de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism, deși avea acest drept suspendat. Oamenii legii l-au depistat în localitatea Turburea. „Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 661 – Turburea având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.
Cu mopedul, fără permis
Un alt tânăr din Aninoasa s-a ales cu dosar penal, după ce a fost depistat de oamenii legii conducând un moped neînmatriculat și fără permis.
„De asemenea, polițiștii au depistat în trafic un tânăr din comuna Aninoasa, în timp ce conducea un moped neînmatriculat pe D.C. 48 – Costeşti şi fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice și fără permis de conducere”, au mai anunțat reprezentanții IPJ Gorj.
Alexandra Cruceru