Un tânăr de 25 de ani, din comuna Stănești, a cerut ajutorul polițiștilor, ieri, după ce ar fi fost agresat de un bărbat, în timp ce se afla pe un câmp, din localitate.
„Din cercetările efectuate de poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu a reieşit faptul că, în cursul zilei de ieri, un bărbat de 33 de ani, din comuna Stănești, în timp ce se afla pe raza localităţii Stănești, în punctul 《Islaz》, în urma unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violenţă asupra tânărului de 25 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cei doi bărbaţi au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare 3/2020, fiecare primind o amendă în valoare de 2.000 de lei.