Tamponare pe fondul consumului de alcool

437

În cursul zilei de 23 august, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu, în urma unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, au stabilit că un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce a efectuat manevra de mers înapoi cu autoturismul, din incinta unei spălătorii, de pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, ar fi acroșat un alt autoturism, parcat regulamentar. Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, bărbatul a avut o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.