La un an de zile după ce a fost numită cu delegaţie pe postul de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Gorj, fosta adjunctă Ioana Talău va fi nevoită să treacă printr-un concurs organizat la Bucureşti pentru ocuparea definitivă a funcţiei de şef plin al instituţiei judeţene.
Directoarea economică Ioana Talău a fost numită cu delegaţie pe postul de director executiv al CJP Gorj în noiembrie 2015, după ce postul a fost lăsat liber după pensionarea Rodicăi Ghimiş. Acum, la un an de zile de la numirea în interimat a Ioanei Talău la conducerea instituţiei judeţene, funcţia de director executiv este scoasă la concurs de recrutare de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 3 ani.
Proba scrisă a concursului a fost programată pe data de 12 decembrie, de la ora 10.00, urmând ca data şi ora interviurilor să le fie comunicate ulterior posibililor candidaţi. Ambele probe de concurs se vor derula la sediul din Bucureşti al ANFP. Tot acolo se primesc şi dosarele de înscriere la concurs, ce trebuie să fie depuse până la finele săptămânii viitoare şi care trebuie să conţină: copia actului de identitate; formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată; copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; copia carnetului de muncă sau adeverinţă care arată vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate; cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere); adeverinţă care să dovedească starea de sănătate corespunzătoare; declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.
Izabella Molnar