3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024

Etichetă: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

Rezultatele concursului pentru CNEME, afișate vineri

Candidații, înscriși la concursul pentru constituirea Corpului Național de Experți în Management Educațional, vor afla, vineri, dacă au reușit să obțină un punctaj suficient...

Ultimele zile de depunere a cererilor pentru echivalarea studiilor

Cadrele didactice, care doresc să-și echivaleze studiile universitare de scurtă durată cu ciclul I de studii universitare de licență, mai au doar două zile...

Campanie de promovare a învățământului profesional și tehnic

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) și Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNIDPT) vor derula programul național „2017 - anul...

Cifra de școlarizare pentru învățământul dual, stabilită în ianuarie

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a transmis inspectoratelor școlare o notă în care sunt precizate activitățile specifice ce revin acestora în vederea fundamentării...

Proiect de OUG pentru modificarea Legii Educației, în dezbatere publică

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative...

Proiect legislativ pentru dezvoltarea învățământului profesional-dual, în dezbatere publică

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în dezbatere publică proiectul de modificare a Legii Educaţiei Naţionale privind dezvoltarea învățământului profesional-dual. Documentul a fost...

Lista disciplinelor la care se vor susține teze în anul școlar...

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a transmis inspectoratelor școlare lista disciplinelor la care elevii vor susține lucrări de evaluare semestrială în acest an...

Înscrierile la concursul pentru posturile de director și director adjunct, pe...

Cadrele didactice, care doresc să participe la concursul pentru posturile de director și director adjunct din învățământul preuniversitar gorjean, mai au doar câteva zile...

A fost stabilit graficul de desfășurare a examenelor de certificare a...

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) a aprobat graficul de desfăşurare a examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învăţământul profesional...

MENCȘ a venit cu precizări privind concursul pentru posturile de director...

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) a transmis, săptămâna trecută, inspectoratelor şcolare judeţene o notă cu informaţii suplimentare privind organizarea şi desfăşurarea concursului...

Au început înscrierile în programele internaționale Junior Achievement România

JA România a anunțat deschiderea sesiunii de înscrieri la programele internaționale destinate liceenilor pentru anul școlar 2016-2017, forme de implementare Curriculum la Decizia Școlii,...

Începe concursul pentru ocuparea funcțiilor de director şi director adjunct în...

Toamna aceasta se anunță a fi una destul de agitată pentru cadrele didactice care vor să ocupe funcții de conducere în școli. Dacă în...

Trei dintre aspiranții la funcția de inspector școlar general adjunct, respinși...

Numărul candidaților care vor participa la concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar general adjunct s-a redus drastic, chiar dacă probele nici măcar nu...

Câți bani vor primi membrii comisiilor de la Titularizare

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a publicat ordinul privind aprobarea normelor de plată a comisiilor de examen pentru concursul naţional de ocupare a...

Genul liric și compunere despre o întâmplare petrecută într-o zonă turistică,...

Absolvenții de gimnaziu au susținut, ieri, prima probă a Evaluării Naționale, cea la Limba și literatura română, probă în cadrul căreia au trebuit, printre...

Site nou pentru MENCȘ

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice va avea un nou site. Versiunea beta a acestuia a fost lansată zilele trecute și poate fi consultată...

Bani de calculator pentru 154 de elevi din Gorj

154 de elevi din județul Gorj vor fi sprijiniți anul acesta, prin intermediul programului ”EURO 200”, pentru a-și achiziționa un calculator. Ministerul Educației Naționale și...

Concursul pentru funcțiile de conducere din cadrul IȘJ și CCD Gorj,...

Vineri se anunță a fi o zi cu emoții pentru candidații care s-au înscris la concurs pentru ocuparea funcției de inspector școlar general adjunct...

Elev de la ”Constantin Săvoiu”, pe lista candidaților care pot susține...

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) a publicat lista nominală a candidaților care pot participa anul acesta la sesiunea specială de Evaluare Națională....

Formarea profesională a elevilor, în dezbatere publică

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat, săptămâna trecută, consultarea publică privind definitivarea opţiunilor de educaţie şi formare profesională ale absolvenţilor de clasa...

Un nou opțional pentru liceenii din anii terminali

Începând cu anul școlar 2016-2017, liceenii din clasele a XI-a și a XII-a vor putea studia o nouă disciplină opțională – “Istoria recentă a...

Au început reînscrierile la grădiniță

Începând de ieri, părinții își pot reînscrie copiii la grădinițe. Potrivit Ministerului Educației, perioada destinată reînscrierilor  se va încheia pe 20 mai și va...

Se caută adjunct la IȘJ și șef la CCD Gorj

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează concurs pentru ocuparea unei funcții vacante de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ)...

Profesorii, îndemnați să participe în număr mare la elaborarea programelor școlare...

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCȘ) a anunțat săptămâna trecută că este încurajată participarea unui număr cât mai mare de profesori în grupurile...

A fost aprobat noul plan-cadru pentru gimnaziu

Reprezentanții Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice și ai Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei au prezentat, zilele trecute, în cadrul unei conferințe de presă,...

Lista școlilor private, afișată la avizierele inspectoratelor școlare

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCȘ) a solicitat inspectoratelor şcolare să asigure informarea părinţilor cu privire la lista actualizată a unităţilor de învăţământ...

Consultare publică pe tema disciplinelor opţionale şi a rolului şcolii în...

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCȘ) şi Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) au organizat, săptămâna trecută, la sediul Ministerului Educaţiei,...

Modificări la concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general

Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) a lansat, luni, în dezbatere publică un proiect de Ordin privind modificarea metodologiei pentru ocuparea prin concurs...

Evaluarea proiectelor de manuale școlare pentru clasa a IV-a, la final

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a anunțat că Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), ca autoritate contractantă, a finalizat evaluarea proiectelor...

Au început înscrierile la concursul ”Made for Europe”

La începutul acestei săptămâni s-a dat startul înscrierilor la cea de-a X-a ediție a Concursului Național ”Made for Europe”, concurs destinat unităților şcolare care...

IȘJ Gorj nu va primi bani pentru rechizitele gratuite

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) a afișat, ieri, lista cu sumele ce vor fi repartizate inspectoratelor școlare în vederea achiziționării de rechizite...

”Tinerii dezbat”, la a VII-a ediție

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ), împreună cu Reprezentanța UNICEF în România, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Departamentul pentru Relații Interetnice și Asociația...

Recompense financiare mai mari pentru olimpici

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul...

Dezbatere pentru noul plan-cadru pentru gimnaziu, la București

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va organiza marţi, 16 februarie, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” din Bucureşti, o dezbatere având ca temă...

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice are o nouă structură organizatorică

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, 3 februarie, o nouă structură organizatorică a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în concordanţă cu priorităţile...

Priorităţile strategice şi planurile de acţiuni sectoriale pe 2016 ale MENCS

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a stabilit priorităţile strategice şi planurile de acţiuni sectoriale pe anul 2016, în domeniul educaţiei şi cercetării. Potrivit unui...