Tabăra de cercetare etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”, la a VIII-a ediţie

392

Tabăra de cercetare etnofolclorică „Constantin Brăiloiu” îşi deschide din nou porţile. Începând cu data de 1 iulie, membrii echipei de cercetare se vor deplasa în mai multe localităţi de pe Valea Gilortului pentru a radiografia elementele de cultură populară şi scrisă din zonă. Ca şi anul trecut, cele mai importante descoperiri din cadrul taberei vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii ce va fi organizată în luna august, cu ocazia Zilelor Culturii Populare în Gorj.

În perioada 1-10 iulie 2013, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj va organiza cea de-a VIII-a ediţie a Taberei de cercetare etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”.
Anul acesta, zona propusă pentru cercetare este Valea Gilortului, mai exact localităţile de reşedinţă şi cele componente acestora din Prigoria, Albeni, Târgu-Cărbuneşti, Jupâneşti, Bărbăteşti, Săuleşti, Vladimir, Turburea. Potrivit organizatorilor, în cadrul taberei se va urmări radiografierea elementelor de cultură populară şi cultură scrisă din zona respectivă: obiceiuri, tradiţii, arhitectură tradiţională, artă populară, monumente istorice şi de artă, conservarea memoriei locului prin colecţii muzeale, monografii şi reviste locale, formaţii şi cercuri artistice, festivaluri, concursuri, târguri şi bâlciuri, iniţiative culturale deosebite etc. Totodată, va fi completat un chestionar privind necesităţile şi oportunităţile culturale ale zonei, rezultatele acestuia, după evaluarea finală, urmând a fi comunicate şi administraţiilor publice locale în vederea compatibilizării agendei culturale proprii cu opinia comunităţii. Se vor mai face înregistrări audio şi video ale valorilor culturale existente în zonă şi se vor colecţiona în regim de donaţie sau se vor împrumuta de la proprietari obiecte de artă populară specifice zonei, urmând ca în perioada 12-15 august 2013, odată cu Zilele Culturii Populare în Gorj, la sediul CJCPCT să fie deschisă cea de a III-a expoziţie “Drumeţ prin Gorjul de odinioară”.

Membrii echipei de cercetare
Din echipa de cercetare vor face parte: Teodor Dădălău (CJCPCT, referent cultură scrisă), Pompiliu Ciolacu (CJCPCT, antropologie), Cristina Ciolacu (Palatul Copiilor, artă populară), Vasile Ciora (coregraf, Ansamblul „Doina Gorjului”), Ion Popescu-Brădiceni (etnolog, Universitatea “Constantin Brâncuşi), Stelian Florescu (CJCPCT – consultant artistic muzică), Iohana Drăghici (CJCPCT, sociolog), Marinel Tira (fotograf, AAF Craiova) şi Luminiţa Tudorescu (CJCPCT, tehnoredactor).

Urmează Tabăra Internaţională de Artă
Tabăra „Constantin Brăiloiu” are drept scop cercetarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului imaterial al judeţului Gorj şi este organizată în fiecare an, în luna iulie, de către CJCPCT Gorj, în parteneriat cu Consiliile locale şi aşezămintele culturale din zonă. Este cea de a doua tabără de specialitate organizată în acest an de CJCPCT Gorj, fiind precedată de Tabăra de artă religioasă de la Măceşu (ediţia I, 21-23 iunie 2013) şi urmată de Tabăra Internaţională de Artă din cadrul Festivalului Internaţional de Arte Vizuale GORJFEST (27 iulie-8 august 2013).
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here