Sute de participanţi la Transalpina Bike Fest

463

Primăria Municipiului Târgu-Jiu, în colaborare cu Asociația Trix Bike, Serviciul Salvamont Gorj și Consiliul Județean Gorj, organizează la finele acestei luni “Transalpina Bike Fest”, eveniment dedicat promovării turismului de aventură din zona montană a Gorjului și implicit a judeţului. Prima ediţie a manifestării va lua startul pe 28 august, fiind aşteptaţi în Gorj circa 400 de pasionați ai ciclismului montan care vor ajunge la Târgu-Jiu și pe Transalpina, cea mai înaltă și frumoasă șosea din România.

“O întâlnire a prietenilor care împărtăşesc acelaşi hobby, dragostea pentru natură, aventură şi ciclism, muzică şi voie bună, gastronomie locală şi multe alte surprize. Alăturaţi-vă nouă!”, este îndemnul de promovare al evenimentului Transalpina Bike Fest 2015.
Înregistrarea participanţilor, festivitatea de deschidere, spectacolul de bun venit şi focul de tabără sunt elementele care vor deschide prima zi a Transalpina Bike Fest 2015. Ziua de sâmbătă, 29 august, va debuta cu deschiderea Târgului de Echipamente şi Accesorii pentru biciclete, acesta fiind urmat de startul la o serie întreagă de competiţii ale căror câştigători vor pleca acasă cu premii şi diplome. Cea de-a doua zi a festivalului se va încheia cu un concert live de muzică rock pentru iubitorii acestui gen muzical, urmat fiind după miezul nopţii de un “Mega-party în colanţi” destinat celor echipaţi în biciclişti. Duminică, 30 august, va fi ultima zi a Transalpina Bike Fest, zi în care vor fi premiaţi câştigătorii concursurilor organizate în ziua precedentă, bicicliştii vor urma traseul Ansamblului Monumental Calea Eroilor, iar la orele amiezii participanţii festivalului sunt aşteptaţi la o petrecere la piscină.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here