Sute de mii de pâini vândute la negru, descoperite de Garda Financiară Gorj

127

Comisarii Gărzii Financiare Gorj au efectuat mai multe controale la producătorii şi comercianţii de produse de panificaţie. Un agent economic s-a ales cu dosar penal, după ce a fost depistat cu sute de mii de pâini fără acte.

În urma unei acţiuni de control efectuată de comisarii Gărzii Financiare Gorj în colaborare cu ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj, a fost identificată o fabrica de pâine care pentru a acoperi producţia şi vânzarea de produse de panificaţie fără documente legale, folosea sistemul informatic pentru întocmirea fictivă a unor facturi pentru cantităţi şi valori mari de pâine – facturi care nu erau înregistrate în evidenţa contabilă şi care aveau aceleaşi numere şi date cu alte facturi emise pentru cantităţi şi valori mult mai mici – care erau înregistrate în evidenţă. Peste 22.600 de pâini fără documente au fost vândute de un agent economic. Prejudiciul înregistrat se ridică la peste 7.200 de lei. Pentru această faptă, Garda Financiară i-a sesizat pe procurori. “Urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că agentul economic respectiv a emis în mod fictiv în perioada februarie – iulie 2013, un număr de 76 de facturi fiscale pentru cantitatea de 22.629 bucăţi produse de panificaţie, pe care le-a produs şi comercializat fără documente legale şi fără a înregistra în evidenţa contabilă veniturile obţinute în valoare de 22.557 lei. Faţă de constatările efectuate, a fost întocmit act de sesizare penală înaintat organelor de cercetare, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la suma de 7.277 lei”, a declarat Gigel Capotă, şeful Gărzii Financiare Gorj.

Amenzi şi sume confiscate din vânzarea pâinii
Capotă a mai spus de asemenea că de la începutul anului şi până în prezent, Garda Financiară Gorj a identificat producerea şi comercializarea ilicită a peste 1.050.000 bucăţi produse de panificaţie, pentru care a înaintat organelor de cercetare un număr de 24 sesizări penale pentru prejudicii însumând peste 350.000 lei.
Având în vedere aceste constatări, decizia Guvernului României de a reduce taxa pe valoarea adăugată la produsele de panificaţie este în măsură să reducă fenomenul de evaziune fiscală în acest domeniu considerat cu risc fiscal ridicat.
În aceeaşi perioadă, la producătorii şi comercianţii de pâine Garda Financiară Gorj a aplicat un număr de 50 amenzi contravenţionale în valoare de peste 35.000 lei, fiind confiscate şi sumele de bani încasate ilegal în voloarea de 8.540 lei.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here