Sute de lucrări, contestate la Evaluarea Naţională

769

Aproximativ 400 de elevi gorjeni sunt nemulţumiţi de notele pe care le-au primit la examenul de Evaluare Naţională. Absolvenţii clasei a VIII-a nu au stat pe gânduri şi au depus contestaţii, în speranţa că notele li se vor mări.

Potrivit reprezentanţilor IŞJ Gorj, în judeţ, s-au depus, marţi, în intervalul orar 12.00 – 20.00, aproximativ 400 de contestaţii.,,La Limba şi literatura română s-au înregistrat 195 de contestaţii, iar la matematică au fost depuse 194”, a anunţat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al IŞJ Gorj. La nivelul judeţului Gorj s-a înregistrat o singură medie de 10 şi a fost obţinută de Alexandru Ştefan Işfan, fiul inspectorului şcolar general adjunct, Ion Işfan.
Cea de-a doua medie pe judeţ a fost obţinută de Monica David, absolventă a clasei a VIII-a a Şcolii Gimnaziale ,,Antonie Mogoş”, care a obţinut media 9,97 şi nota 10 la proba de matematică. Elevii care au depus contestații au semnat, alături de părinți, o declarație-tip, în care se menționează că au luat la cunoștință că nota pe care o vor obține la contestație poate să le modifice nota inițială fie prin creștere, fie prin descreștere.În cadrul etapei de contestații, notele puse după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. Dacă se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie, formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. ,,Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare”, se arată în ordin. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații.Nota de la contestații este definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota primită inițial. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de elev la proba respectivă.
Rezultatele finale de la Evaluarea Națională vor fi afișate sâmbătă.

Părinţii pot să vadă lucrările propriilor copii
Elevii și părinții pot să ceară comisiei județene de evaluare națională să vadă una sau toate lucrările de examen ale propriului copil, însă numai după afișarea rezultatelor finale. Deci pot depune această solicitare abia după etapa de soluționare a contestațiilor.La vizualizarea lucrării, elevul trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte sau un reprezentant legal.Consultarea lucrării de examen nu poate conduce la reevaluarea sau la modificarea notelor.

Calendarul de admitere la liceu
3 – 7 iulie 2019 – Elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu
4 – 8 iulie 2019 – Elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019 – Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a
Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporție de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here