Sute de locuri de parcare la Straja!

5207

Stațiunea Straja are mari șanse să scape de aglomerația din timpul iernii, când mii de turiști vin aici pentru a se bucura de zăpada din vârful muntelui. Dacă la Rânca nu se prea face nimic pentru a rezolva această problemă, în partea cealaltă a muntelui, autoritățile din Valea Jiului tocmai au inaugurat o platformă asfaltată pe care au amenajat aproape 300 de noi locuri de parcare. Aceasta este amplasată chiar la baza punctului de îmbarcare spre telegondola care îi duce pe turiști în stațiune. Investiția este de circa 1,5 milioane lei și reprezintă doar prima etapă a unui plan mai mare de dezvoltare a zonei și de rezolvare a problemei locurilor de parcare. Banii au venit de la Consiliul Județean, care a dezvoltat un parteneriat cu autoritățile locale din Lupeni tocmai pentru a putea rezolva această nevoie. Primarul Lucian Resmeriță spune că alte câteva sute de locuri de parcare sunt amenajate în apropierea stațiunii, iar planul autorităților este ca în 2-3 ani să ridice cu fonduri europene o parcare supraetajată chiar în stațiune.
Astfel, turiștii ar putea să nu mai ducă grija locului de parcare dacă își propun să vină la Straja, autoritățile promițând că pun la dispoziția acestora inclusiv un microbuz care să îi preia gratuit din parcarea amenajată acum până la telegondola care să îi transporte în stațiune. Distanța e doar de vreo 200 de metri, dar e vorba de bagajele care trebuie cărate din mașină, căratul lor, mai ales iarna, reprezentând un disconfort. Noua parcare a fost construită pe terenul plin de nămol pe care își lăsau turiștii mașinile în anii trecuți. De voie, de nevoie, aceștia opreau aici pentru că nu mai aveau acces în stațiune cu mașina proprie din cauza aglomerației. Situația aduce aminte de cozile interminabile de iarna trecută de la Rânca. Atunci, parcarea privată de la intrarea în stațiune a fost plină ochi, iar multe mașini au format cozi kilometrice pe porțiunea de Transalpina care duce spre stațiune. Taxa pe care autoritățile din Straja intenționează să o perceapă în această iarnă pentru turiștii care parchează mașina aici va fi de 25 de lei pentru un loc în noua parcare. Cei care vor să ajungă până la intrarea în stațiune cu mașina proprie și să o parcheze în locurile amenajate aici vor fi nevoiți să scoată în plus încă zece lei, taxa fiind de 35 de lei pentru o zi de parcare.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Nu trebuie sa ii faca si lui Citzu terenul pe care l-a smenuit in zona cat mai rentabil? Deci vor mai urma investitii de la bugetele locale sau chiar national. In niciun caz nu se va vinde statiunea unui privat, exista sau cel putin au existat oferte externe bune, care sa vina cu investitii particulare dar si sa fie ofertantull proprietar. Ca la Straja e Citzu si liderii de sindicate plus alti gongoi din zona la butoane! In concluzie, cei care vor si la Ranca asa ceva, sa cadoneze urgent, famiglia Citzu cu un teren de schi si mai vedem. Pana nu zboara personajul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here