Sute de iranieni au manifestat împotriva prezenţei lui Ahmadinejad la Copenhaga

221
ahmadinejad-copenhagaAproximativ 400 de persoane, majoritatea de origine iraniană, au manifestat joi pe străzile din Copenhaga, împotriva prezenţei preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, în Danemarca, la summitul mondial al ONU pe tema climei.

Purtând panouri, afişe şi drapele iraniene, manifestanţii au scandat sloganuri ostile liderului de la Teheran, simbol al unui “regim islamic care ucide orice tentativă de democraţie”, potrivit uneia dintre banderolele scrise în limbile farsi, daneză şi engleză.
“Protestăm faţă de prezenţa acestui om care are sânge pe mâini, care încalcă drepturile omului cele mai elementare şi care nu merită să fie într-o ţară democratică precum Danemarca”, a declarat Nahid Riazi, din cadrul mişcării “Iniţiativa pentru solidaritate cu populaţia iraniană”.
Această manifestaţie este menită să “exprime solidaritatea noastră cu poporul Iranului şi să-i arate că nu este singur în lupta sa pentru libertate şi împotriva dictaturii”, potrivit organizatorilor. O nouă manifestaţie urmează să se desfăşoare vineri, la ora 13.00 (14.00, ora României), în faţa Bella Center, locul unde are loc conferinţa mondială pe tema climei, din apropiere de Copenhaga.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ după Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here