Sute de gorjeni, amendați pentru că nu purtau centura de siguranță

907

Polițiștii gorjeni au acționat, timp de o săptămână, pe toate drumurile din județ, pentru depistarea șoferilor și pasagerilor care nu purtau centura de siguranță. Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, a declarat, pentru Gorjeanul, că, în perioada 11-17 martie, au fost aplicate 812 sancțiuni pentru neportul centurii de siguranță, dintre care 772 pentru persoanele aflate pe locurile din față și 40 pentru pasagerii care erau pe bancheta din spate.Amenda pentru conducătorii auto surprinși că nu poartă centura de siguranță este cuprinsă între 145 și 290 de lei și două puncte de penalizare, iar în cazul pasagerilor între 145 și 290 de lei.
Controalele s-au desfășurat la nivel european. În urma acțiunii Seatbelt, polițiștii din România au aplicat aproape 45.000 de sancțiuni.,,Polițiștii din toată țara au desfășurat activități pentru verificarea și impunerea folosirii centurii de siguranță și a dispozitivelor de fixare omologate, precum și pentru combaterea nefolosirii căștilor de protecție și folosirea telefoanelor mobile fără dispozitiv sau accesorii tip mâini libere. Centura constituie cel mai eficient mijloc de protecţie împotriva vătămării în caz de accident. Aceasta are rolul de a proteja toți ocupanții autoturismului, sistemul centurii fiind construit să funcționeze în concordanță cu airbag-urile mașinii. O altă funcție esențială a centurii de siguranță este aceea că reduce riscul accidentării la coloana vertebrală, întrucât la momentul impactului vă va ține nemișcat, în scaunul mașinii, cu spatele drept. E bine de ştiut că în timpul unui impact, la viteza de 50 km/h, asupra unui adult de 80 de kilograme acţionează o forţă de circa două tone. Un copil de 25 de kilograme este proiectat în faţă cu o asemenea forţă încât este imposibil ca forţa musculară a braţelor unui adult să-l ţină în siguranţă.
Un impact la 40 km/h supune corpul uman la presiuni similare cu o cădere de la etajul al treilea al unei clădiri. Persoanele din spate care nu poartă centura pot fi aruncate în afara automobilului cu o forţă de 30 de ori mai mare decât greutatea proprie. Utilizarea centurii de siguranţă reduce riscul vătămărilor mortale cu până la 50% în cazul ocupanţilor locurilor din faţă, respectiv cu până la 75% pentru pasagerii aflaţi pe locurile din spate”, au precizat reprezentanții IGPR. În cadrul acțiunii Seatbelt, coordonată de Direcția Rutieră, la nivel național au acționat peste 1.800 de polițiști, fiind aplicate 44.897 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, aproape 20.600 de sancțiuni au fost pentru nefolosirea centurii de siguranță de către adulți, 164 pentru nefolosirea centurii de siguranță pentru copii (lipsa dispozitivelor de fixare în scaune) și 41 pentru nefolosirea căștilor de protecție.De asemenea, polițiștii au mai aplicat 2.835 de sancțiuni contravenționale pentru folosirea telefoanelor mobile fără dispozitiv. Pe parcursul verificărilor au fost constatate 23 de infracțiuni la regimul rutier și o infracțiune de fals în declarații. Controalele s-au efectuat simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.
L.F.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.