Sute de familii o vor pe Ştefania, fetiţa aruncată la gunoi

127

stefaniaTelefonul Maternităţii din Târgu-Jiu sună aproape continuu, după ce s-a aflat că fetiţa de aproape două săptămâni, găsită într-o ghenă de gunoi, a supravieţuit.

Forumurile şi redacţiile de ştiri sunt „asaltate” cu întrebări despre starea fetiţei şi despre modalitatea de înfiere a acesteia. Ştefania, fetiţa găsită într-un tomberon de gunoi, este considerată o minune a Crăciunului. Doar Dumnezeu a avrut ca micuţa să aibă zile.

stefania 2Fetiţa, pe care medicii din Târgu-Jiu au numit-o Ştefania, se poate considera norocoasă. A supravieţuit unei temperaturi de minus 10 grade Celsius, cât se înregistra vineri la Târgu-Jiu atunci când a fost găsită.

Povestea Ştefaniei este absolut uluitoare. A fost aruncată într-o ghenă de gunoi, în cartierul Republicii, din apropierea Comisariatului. Un bărbat, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a fost cel care a descoperit fetiţa aruncată: „A fost ca un ţipăt, dar m-am gândit că o fi o pisică şi am vrut să plec. Apoi ţipetele au devenit mai puternice, m-am întors şi am văzut bebeluşul într-o pungă, în container”. A sunat imediat la 112, iar fetiţa a fost transportată la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Jiu. Medicii au constatat că micuţa trăieşte, în ciuda gerului de afară şi că ar avea 10 zile de viaţă.

În plasa în care a fost pusă micuţa se mai aflau hăinuţe, o păturică şi un biberon. La spital, medicii au constatat că bebeluşul nu prezenta urme de violenţă pe corp şi doar răni în jurul feselor care au arătat lipsa de igienă a copilului.

Fetiţă de nota 10!

Ştefania a primit nota 10 din partea medicilor din Târgu-Jiu, în privinţa sănătăţii. Nu se ştie ce notă a primit la naştere, însă acum când medicii i-au făcut investigaţiile medicale, au ajuns la concluzia că bebeluşul este perfect sănătos şi numai aşa se explică faptul că a rezistat la minus 10 grade Celsius. A început să mănânce lapte praf, deşi toate mămicile aflate în Maternitatea din Târgu-Jiu s-au oferit s-o alăpteze. Cadrele medicale au stabilit că fetiţa e bine să fie alimentată, însă, cu lapte praf.

Povestea Ştefaniei a impresionat o ţară întreagă, sute de familii sună la Maternitatea din Târgu-Jiu pentru a se interesa cum pot s-o înfieze pe micuţă.

Procedura de înfiere este însă foarte grea, şi durează aproape o jumătate de an. „În primul rând trebuie să declarăm fetiţa abandonată, iar acest lucru se face după ancheta poliţiei. Apoi trebuie prin hotărâre judecătorească să-i dăm un nume. Vedem dacă vreun asistent maternal din Gorj doreşte să o ia în grijă şi, în condiţiile în care se doreşte înfierea, avem deja 40 de familii care aşteaptă. Înfierea durează undeva la 4-5 luni. Până atunci, Poliţia nu a dat încă de urma părinţilor pentru a-i decădea din drepturile părinteşti. Dacă vor fi găsiţi, părinţii vor fi acuzaţi de tentativă de omor”.

Până la adopţie, Ştefania va fi dusă la Casa de Copii din Târgu-Cărbuneşti. Va mai rămâne doar câteva zile la Maternitatea din Târgu-Jiu. Toată lumea spune că Ştefania a avut zile, chiar dacă părinţii au decis s-o arunce la gunoi.

Gabriela Mladin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here