Sute de candidați la Titularizare. A fost schimbat centrul de examen

1587

Circa 500 de dascăli sunt înscriși la examenul de Titularizare din acest an, dar posturi titularizabile sunt de zece ori mai puține.

Centrul de examen din cadrul Concursului Național de Titularizare 2024, ce va avea loc miercuri, 17 iulie, este Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Modificarea centrului de examen a survenit din motive tehnice.
Nu mai puțin de 487 de candidați, pentru 35 de discipline, s-au înscris la examenul de Titularizare în județul Gorj. Aproape 150 de dascăli au cerut recunoașterea notelor obținute la examenul de titularizare din anii trecuți.
Concurența cea mai mare este la educatoare – 122 candidați. De asemenea, pentru educație fizică și sport sunt 42 de candidați, pentru învățătoare – 41 de candidați, iar pentru Limba și literatura română sunt 35 de candidați. Câte un singur candidat pe post sunt la disciplinele Alimentație publică, Estetică și îngrijirea corpului omenesc (maiștri instructori), Industrie alimentară, Pedagogie și Protecția mediului.
Inițial, centrul de examen fusese stabilit la Colegiul Național „Spiru Haret“ din Târgu Jiu.
Pentru că miercuri este cod roșu de caniculă în aproape toată țara, inclusiv Gorj, s-au impus măsuri pentru reducerea disconfortului termic al candidaților pe parcursul desfășurării probei scrise. „Avem confirmarea de la președinții comisiilor de organizare din județe că vor fi asigurate apă și asistență medicală pentru candidați în fiecare centru de examen. De asemenea, li s-a solicitat președinților comisiilor de organizare de la nivelul județelor să facă apel la autoritățile locale sau la alte școli din județ pentru sprijin cu aparate mobile de aer condiționat, care să fie folosite în centrele de concurs”, a anunțat Ministerul Educației.
Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.