Susținere din Gorj pentru Raed Arafat

3919

Șefii structurilor SMURD-UPU şi ai Serviciilor de Ambulanţă Judeţene din întreaga ţară anunță că vor declanşa acţiuni de protest, în cazul în care dr. Raed Arafat va fi demis de la conducerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Ei au tras acest semnal de alarmă printr-o scrisoare deschisă înaintată presei.
Între cei 143 de semnatari ai scrisorii se află Constantin Mitroi, managerul SAJ Gorj, și Gheorghe Vintilescu, asistentul șef UPU-SMURD Târgu-Jiu.
În scrisoarea deschisă, şefii SMURD-UPU şi SAJ arată că dezvoltarea sistemului de urgență până a ajuns să funcţioneze „la randament maxim” i se datorează lui Raed Arafat, care a depus „o muncă extraordinară, zi de zi”.
Mai mult, ei invită factorii politici să explice public, în cazul demiterii lui Arafat, „prin ce mecanisme va funcţiona acest sistem” pe care nici măcar nu îl înţeleg, iar „dacă nu puteţi, atunci vă rugăm, respectuos, să ne lăsaţi să ne vedem de treabă alături de Raed”, avertizând că „în caz contrar ne rezervăm dreptul la acţiuni de protest care, fără a afecta pacienţii care se adresează sistemului de urgenţă, să sublinieze încă o dată faptul că şi ceea ce avem noi de spus este important”.
Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că Guvernul analizează activitatea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă și că o hotărâre în privinţa lui Raed Arafat va fi luată în urma unei „evaluări profunde”.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here