Cadavrul unui bărbat de 52 de ani, om al străzii, cercetat într-un dosar de tâlhărie, a fost descoperit, sâmbătă, într-un imobil dezafectat din Târgu-Jiu. Acesta fusese reținut, în luna august. ,,Bărbatul de 52 de ani a fost găsit decedat într-un imobil dezafectat, de pe strada Tudor Vladimirescu, din Târgu-Jiu. Cadavrul nu prezenta urme de violență, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Bărbatul a fost reținut în luna august, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Acesta a folosit violența pentru a deposeda o femeie de 39 de ani, din localitate, de o sumă de bani, în zona Paralela 45. Atunci a primit măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Suspectul fusese eliberat de anchetatori, în timpul cercetărilor. În urma necropsiei va fi stabilită cauza decesului.
L.F.