Surprize în Campionatul Primăriilor

484

Prima ediţie a Campionatului Primăriilor oferă meciuri interesante la Complexul Sportiv Dolce Vita. Etapa cu numărul 14 a fost una în care favoritele au suferit. Astfel, Primăria Telești, liderul campionatului, a fost învinsă, neaşteptat, de echipa de pe locul 9, Primăria Negomir, scor 3-4, după un joc extrem de echilibrat. De eșecul celor de la Telești nu au reușit să profite rivalii la titlu, cei de la Primăria Motru. Aceștia au cedat și ei în ultimul joc al etapei, scor 5-7 cu Primăria Mușetești, iar situația la vârful clasamentului a rămas neschimbată. Pentru ca etapa surprizelor să fie completă, și echipele de pe locurile 3 și 4, Primăria Bălești și Primăria Fărcășești, au suferit eșecuri contra unor echipe mai slab clasate, Primăria Bălănești și Roșia de Amaradia. “A fost un joc foarte slab din punctul meu de vedere. Ne-au lipsit câţiva jucători, dar se pare că nu ne-am concentrat. Am intrat foarte relaxaţi în joc. Vom lupta până la capăt şi vedem ce va urma. Sper să câştigăm locul 1, asta ne-am propus la început”, a declarat Horia Şitoianu, vârful de la Primăria Teleşti. “Din punctul meu de vedere, diferenţa a făcut-o condiţia fizică. Ei au încercat prin pase, noi am recuperat şi am dat gol, aşa a decurs tot jocul. Este mult mai interesantă competiţia acum după ce liderul este înfrânt”, a spus Daniel Stana, legitimat la Primăria Negomir.

Campionatul Primăriilor din Judeţul Gorj – Etapa 14
Primăria Albeni 7 – 3 Primăria Tg-Cărbuneşti
Primăria Baleşti 4 – 5 Primăria Bălăneşti
Primăria Turburea 15 – 4 Primăria Godineşti
Primăria Negomir 4 – 3 Primăria Teleşti
Roşia de Amaradia 6 – 5 Primăria Fărcăşeşti
Primăria Motru 5 – 7 Primăria Muşeteşti

Clasament
Loc Echipa J V E I GI GP Gol. Pct.
1 Primăria Teleşti 14 12 0 2 99 46 53 36
2 Primăria Motru 14 11 1 2 109 53 56 34
3 Primăria Baleşti 14 8 1 5 69 55 14 25
4 Primăria Fărcăşeşti 14 8 0 6 94 58 36 24
5 Primăria Albeni 14 7 1 6 57 51 6 22
6 Primăria Muşeteşti 14 7 0 7 64 69 -5 21
7 Primăria Tg-Cărbuneşti 14 6 2 6 51 52 -1 20
8 Primăria Turburea 14 6 1 7 56 58 -2 19
9 Primăria Negomir 14 5 3 6 43 58 -15 18
10 Primăria Bălăneşti 14 4 1 9 45 91 -46 13
11 Roşia de Amaradia 14 3 2 9 39 57 -18 11
12 Primăria Godineşti 14 1 0 13 37 115 -78 3
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here