Surpriză la Consiliul Local Peştişani! – Trei consilieri, în pragul demisiei

422

primarie pestisaniSituaţia şi aşa destul de complicată a noii structuri a Consiliului Local al Primăriei Peştişani, descrisă în Gorjeanul de ieri, riscă să se agraveze. Cum spuneam, primarul USL, ing. Florin Pavel, este la ananghie şi, se pare, nu va sfârşi bine.

 

Conform legii, prima şedinţă a Consiliului Local va trebui organizată în cel mult 20 de zile după data desfăşurării alegerilor locale, 10 iunie. Ca şi cum nu ar fi destul de greu să fie ales un viceprimar, vizat fiind Ilie Fuiorea (PNL), directorul SC „UTIL BONUS” SRL, se vehiculează inclusiv zvonul că unii consilieri ar fi şi primit câte 5.000 de lei ca să-l voteze. Mai ales că USL nu are decât 5 consilieri. Şi asta datorită modului despotic de conducere a organizaţiei PSD, ec. Ion Poenaru, una şi aceeaşi persoană cu preşedintele-director general al Obştei Peştişani. Care anul trecut l-a dat afară din PSD pe vicepreşedintele prof. Ionel Pavel, fără să-l fi invitat măcar la şedinţa PSD ca să se apere, deşi nu mai avea vreo sancţiune pe linie de partid, după aceea acesta pierzându-şi şi postul de consilier local.

Nicolcioiu, Susanu şi Pavel, ameninţă cu demisia

Deocamdată, trei dintre consilierii PDL: fostul viceprimar (singurul vice demis din judeţul Gorj la intervenţia, pe atunci, nou createi USL!) Nicolae Nicolcioiu, ing. Ion Susanu, care-i director de mină, şi prof. Ionel Pavel, director adjunct al Grupului Şcolar Industrial „C. Brâncuşi” Peştişani s-au hotărât să demisioneze din funcţiile obţinute prin vot, acelea de consilieri. Întrebat dacă este adevărat, Nicolae Nicolcioiu a răspuns afirmativ. Precizând că o vor face toţi trei, în bloc, dacă Ilie Fuiorea va fi ales viceprimar.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here