Surogat pentru alinarea speranţei

155

bunilaConform unei vechi zicale populare, speranţa moare ultima. Nimeni nu spune în ce duel moare speranţa, pentru că poporul are conştiinţa anesteziată de supărări şi de deznădejde.

De sărbători, în fiecare casă se mai poate pune câte o gutuie galbenă la fereastră, în semn că viaţa poate fi uneori dulce-amăruie dacă nu s-a instalat definitiv starea de depresie.

Din punct de vedere naţional, depresia încă n-a devenit stăpână peste tot, pentru că vrând-nevrând oamenii din popor mai pleacă fie în străinătate, fie într-o călătorie oarecare al cărui punct terminus se doreşte a fi bunăstarea, chiar dacă ea apare întotdeauna mai târziu decât trebuie. Şi totuşi la vreme de sărbătoare, familia îşi organizează resursele ca să se reîntregească, indiferent cât de costisitoare ar fi cheltuielile reîntregirii. Oamenii nu ezită să se împrumute ca să de un pic de strălucire bucuriei revederii. Exact în asemenea vremuri, partidele politice, autorităţile locale, oamenii cu dare de mână încropesc pachete şi pacheţele pentru sărmani, fără să-şi închipuie că sărmanii sunt rodul muncii lor. Noi înşine, cei care muncim undeva şi avem de primit salarii tăiate pe munca noastră, nu ne-am gândit niciodată să tăiem din obolul pentru guvernare, pentru că am văzut guvernarea ca pe o problemă vie şi nu ca pe o emblemă a mafiei economice ucigătoare, care împinge în faţă soldaţii de plumb din Parlament.

De saturnalii, o perioadă în care s-a întâmplat şi revoluţia română, căpcăunii puterii nu mai au nevoie de oglinzi să vadă dacă au sau nu au suflet, dar nici nu au curajul să privească ochii înlăcrimaţi ai mulţimilor. Unii ştiu că nu mai pot primi onorurile şi le delegă celor antrenaţi să primească huiduieli. În această perioadă atipică, în România trebuie să se întâmple adoptarea unor legi de umilire a spiritului naţional. Pe guvernanţi nu-i interesează ce se întâmplă cu învăţământul, cu sănătatea, cu speranţa de viaţă pentru că ei îşi socotesc propria importanţă în numărul de zile de mandat electoral.

Am o vorbă pentru trădătorii din Parlamentul Românie, cei care s-au îngrămădit să confirme o majoritate cumplită pentru soarta naţiunii şi această vorbă este una neaoş românească: hai sictir!

Poate sub această deviză vor mai îndrăzni să candideze pentru înşelarea speranţei naţionale, pentru că ei pot rămâne în istorie doar ca nişte politicieni rataţi, nu ca nişte oameni de caracter.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here