Supraveghetorii CEO, la final de mandat! Cine pleacă din Consiliul de Supraveghere!

1411

Acționarii Complexului Energetic Oltenia vor alege, peste zece zile, noii membri în Consiliul de Supraveghere (CS) al companiei energetice. Mandatele actualilor supraveghetori expiră exact pe 12 iunie a.c., așa că AGA va numi viitorul CS, pentru patru luni, care va avea misiunea de a demara procedura de selecție a altor membri, pentru următorii patru ani.Potrivit unor informații, actualul CS nu va suferi modificări, iar acționarii vor încheia noi contracte de mandat cu toți cei șapte supraveghetori aflați în funcții.

Acționarii desemnați de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, respectiv de Fondul Proprietatea, la Complexul Energetic Oltenia, îi vor revoca, săptămâna viitoare, pe membrii Consiliului de Supraveghere al companiei, ca urmare a expirării contractelor de mandat. Deși au existat speculații că Alex Răzvan Ionescu și Mădălin Eftenoiu nu vor mai face parte din CS, niciunul dintre cei șapte supraveghetori nu-și vor pierde însă portofoliile, pentru că pe lista ajunsă la CEO se regăsesc tot numele acestora, așa că, acționarii îi vor alege pentru un alt mandat de patru luni, susțin surse din companie.Supraveghetorii vor avea ca misiune să deruleze procedura de selecție pentru alegerea unui nou CS, după ce AGA va aproba declanșarea selecției. În aceste condiții, din luna octombrie a acestui an, dacă procedura de selecție va decurge normal, CEO va avea un nou CS, iar membrii acestuia urmează să aibă un mandat de patru ani.Consiliul de Supraveghere al CEO este condus de Dumitru Mărculescu, din poziția de președinte, iar Constantin Săceanu, Iulian Vasile Popescu, Mădălin Eftenoiu, Ionuț Cosmin Mitrică, Alex Răzvan Ionescu și Petre Mădălin Georgescu au calitatea de membri.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here