Supermarket amendat cu 50.000 de lei

2472

Un supermarket din municipiul Târgu-Jiu a fost amendat cu 50.000 de lei de către inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Gorj pentru că avea la vânzare produse expirate.
Inspectorii au dispus reținerea oficială a 1,8 kg produs, întreaga cantitate urmând a fi distrusă.
În perioada 3-17 ianuarie, inspectorii DSVSA Gorj au efectuat controale și verificări în unități și obiective supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate în Albeni, Alimpești, Baia de Fier, Bâlteni, Bumbești-Jiu, Bumbești-Pițic, Crasna, Motru, Mușetești, Novaci, Padeș, Plopșoru, Polovragi, Runcu, Scoarța, Târgu-Cărbunești, Târgu-Jiu și Tismana, în domeniile alimentar și al siguranței și sănătății animalelor.
În timpul controalelor efectuate au fost aplicate trei amenzi, la Scoarța și Târgu-Jiu, în cuantum de 61.500 lei.
„O amendă de 10.000 de lei a fost aplicată unui depozit alimentar pentru depozitarea unor produse alimentare în afara spațiilor unității, depozitarea nesectorizată a produselor alimentare, neamenajarea unei zone delimitate și inscripționate pentru depozitarea produselor neconforme. O altă amendă, de 1.500 lei, a fost aplicată conducătorului unui mijloc auto, pentru transportul unor animale neidentificate (control în trafic)”, a anunțat DSVSA Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.