Sume suplimentare, atrase de către DGFP Gorj la bugetul de stat

441

Structurile Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj, au efectuat, luna trecută, acţiuni de inspecţie fiscală la un număr de 160 de contribuabili, în vederea verificării modului de evidenţiere, calculare şi plată a obligaţiilor fiscale datorate de către aceştia, precum şi în vederea prevenirii, descoperirii şi combaterii actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.

În urma activităţii desfăşurate de către reprezentanţii DGFP Gorj, în perioada de referinţă, au fost atrase la bugetul general consolidat sume suplimentare în valoare totală de 5.274.268 lei. De asemenea, pentru deficienţele constatate, au fost aplicate amenzi contravenţionale, în valoare de 60.750 lei şi au fost înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor 14 sesizări penale pentru un prejudiciu de 4.873.418 lei. „Principalele deficienţe constatate de către inspectorii fiscali, care au condus la calcularea de obligaţii fiscale suplimentare şi respectiv la aplicarea de amenzi contravenţionale şi întocmirea de sesizări penale, au fost: sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor; nedeclararea veniturilor impozabile; întocmirea incompletă şi necorespunzătoare a actelor şi documentelor contabile; efectuarea de operaţiuni nereale”, a declarat Luminiţa Penciu, purtătorul de cuvânt al DGFP Gorj.

Deficienţe în trei domenii de activitate
În ceea ce priveşte domeniile de activitate, care deţin pondere semnificativă în total, cele mai mari deficienţe au fost constatate în cazul următoarelor domenii: producerea şi comercializarea produselor agroalimentare; transporturi; exploatarea lemnului. Acţiunile de control desfăşurate de inspectorii fiscali au vizat şi respectarea disciplinei financiar-fiscale, respectarea normelor de comerţ, precum şi realitatea şi legalitatea operaţiunilor comerciale.
Andrada Bărăitaru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here