Şuiul iluzionist se joacă cu focul

380

traian-basescuDecupăm, fără efort, că diletanţii imbecili au moştenit o Românie de mai mare dragul, prosperă socio-economic, elevată în plan spiritual, cu umane chibzuinţe morale, dar i-au demolat şi pângărit averile şi steagul, fruntariile şi ontosul. Patronaţi de şuiul scamator BĂSE a, ajuns colonie derizorie, de ocară care-şi va cere scuze în maghiară.

Fulminant este avertismentul-chemare persuasiv rostuit de Adrian Păunescu: „Trezeşte-te, guvern de trei parale,/ Ia seama, preşedinte cabotin,/ Nenorocire mare în Ardeal e,/ Cumplite veşti, de jos, din ţară, vin.” Rumegând momeala puterii diverşi lideri frivoli ai PDL ne vorbesc despre proiectul acestui nefericit partid, de împărţire în opt regiuni plus două judeţe. Să precizăm, pentru totdeauna, că nu este proiectul PDL, ci al vaporeanului nătâng, proiect pe care l-a scos din nimic precum un iluzionist, nicidecum dibaci, în timp ce liderii PDL, în frunte cu BULĂ-Boc, I. Oltean, Nuţa din Pleşcoi, Visan, Spânu şi ceilalţi trompetişti, habar nu aveau ce li se pregăteşte. Traian Igaş dormea, ca după scaldă în etnobotanice, visând că va deveni deştept dacă va citi „Idiotul” lui F.M. Dostoievski. Purtătorul de cuvânt al PDL, lătrăul Sever Voinescu, s-a trezit vorbind despre nevoia urgentă de a se realiza noua împărţire teritorial-administrativă. Că bate aberant câmpii o dovedeşte, printre altele, şi opinia unui lider PDL chiar din secuime – român! – care atrage atenţia că graba scamatorului Traian Băsescu şi încăpăţânarea separatistă a iredentiştilor maghiari ar putea duce la confruntări etnice de stradă, pronunţând şi cuvântul Kosovo! E adevărat, reprezentanţii realişti ai UDMR au sărit ca fripţi, afirmând că aşa ceva nu se poate petrece – au fost suficiente conflictele din martie 1990. Pe de altă parte, nici Opoziţiei nu i se pare necesară o nouă împărţire administrativă – acum şi aşa cum o vrea şuiul Zeus-BĂSE. Ba chiar şi fruntaşii UDMR – al căror proiect de lege pe această temă a trecut prin Senat prin aprobare tacită, urmând discutarea lui în Camera Deputaţilor – nu consideră că aplicarea lui este urgentă. De ce, aşadar, i se pare urgentă fachirului perfid? Pentru că acest cabotin are nevoie de o nouă criză politică, pe care tot el s-o „rezolve”, ca un dezonorant tătuc al naţiunii. Conştient de criza de încredere din partea electoratului, frivolul Zeus-BĂSE doreşte să-şi atragă – pentru el şi pentru PDL – voturi, la alegerile de anul viitor, din partea electoratului naţionalist românesc – din Transilvania şi nu numai – înfăţişându-se acestuia ca un mâncător de unguri, care vrea să-i zburătăcească din zonele unde au majoritate şi să-i scoată din Parlament. Nu mai rememorez normele constituţionale imperative despre rolul preşedintelui, despre faptul că el ar trebui să fie moderatorul dezbaterilor dintre puterile statului, dintre stat şi cetăţenii săi. Sunt lideri ai UDMR care afirmă deschis că insistenţa fistichiului matroz pe noua reorganizare şi pe modificarea Constituţiei are ca scop iritarea UDMR până într-atât încât aceasta să iasă de la guvernare, iar PDL să conducă cu un guvern minoritar, putând astfel să-şi organizeze viitoarele alegeri în aşa fel, încât să obţină (prin fraudă şi escrocherie, prin mijloace ilegale ori la marginea legalităţii) majoritatea voturilor, pentru el şi coteria trompetiştilor ce-i ţin isonul. Este greu de crezut o asemenea prolixă variantă, mai ales că UDMR declară repetat că nu doresc să iasă de la guvernare. Liderii UDMR repudiază propunerile lui Traian Băsescu de împărţire teritorial-administrativă a României, fără a ţinti abandonarea echipei guvernamentale. Să calculăm la rece: ieşirea de la guvernare a UDMR înseamnă modificarea numărului de voturi ale Opoziţiei în Parlament şi, datorită schimbării structurii politice a Guvernului, necesitatea aprobării unuia nou de către Parlament. Mai mult, orice ar face Zeus-BĂSE, Roberta Anastase, Ioan Oltean, Sever Voinescu şi toată gaşca de calpuzani, Opoziţia ar găsi mijloacele pentru a răsturna, prin moţiune de cenzură, un guvern impus de şuiul vaporean, odată ce UDMR ar trece în opoziţie. Da fapt, dacă ţinem seama şi de prietenia lui Traian Băsescu cu Orban Viktor, prim-ministrul Ungariei, pe care vrea să-l imite în modificarea Constituţiei, dar şi cu Tökes Laszlo, şi de cochetăriile sale cu liderii din Secuime, pricepem lesne că mărginitul vaporean are scopuri ostile românilor. Zeus-Băse s-a temut că, odată trecută prin Parlament Legea minorităţilor, aşa cum o vrea UDMR ungurii ar ieşi prematur de la guvernare, provocând ruinarea definitivă şi ireversibilă a PDL, pentru a se pregăti de o altă participare – directă sau indirectă – la guvernare cu USL (PSD+PNL+PC). Rendez-vous-ul lui Zeus-BĂSE cu liderii USL, cărora le cerea un compromis, fără ca fluşturaticul să fie dispus să renunţe la ceva din proiectul său cabotin, a fost un fiasco, cum era de aşteptat. USL i-a propus un proiect în şase „paşi” pentru a scoate ţara din criză, incluzând un comitet de criză (coaliţie, opoziţie, BNR), guvern de tehnocraţi, alegeri parlamentare în noiembrie a.c., amânarea pe anul viitor a dezbaterilor pe marginea Constituţiei şi a unei noi împărţiri administrative ş.a. Nici UDMR nu este dispusă la compromisuri – mai ales în privinţa hărţii administrative ticluită de ţicnit. Traian Băsescu se joacă cu focul. De-a lungul celor şase ani şi jumătate de mandat, a reuşit, prin minciună şi dictatură, să scape cu faţa curată. Acum însă, e greu de ştiut dacă va obţine ceea ce urmăreşte. „Urciorul nu merge de multe ori la apă”, ne învaţă înţeleptul popor român. Ideile separatiste pot degenera în situaţii conflictuale, ostile intereselor cetăţenilor României, indiferent de etnia lor.

Prof. univ. dr. Grigore Drondoe

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.