Succesul Craiovei, umbrit de drama lui Neagoe

355

Universitatea Craiova s-a impus după 25 de ani în deplasare împotriva marii rivale Dinamo Bucureşti, dar victoria oaspeţilor a fost pusă în plan secund, după ce antrenorul bucureştenilor, Eugen Neagoe, a fost la un pas să-şi dea sufletul în preajma băncii de rezervă. Fostul tehnician al Pandurilor s-a prăbuşit la jumătatea primei reprize, iar medicii i-au acordat ajutor medical timp de 10 minute. Istvan Kovacs a luat decizia de a relua partida, iar oltenii au intrat în avantaj la cabine după reuşita lui Bărbuţ (`35). Mihai Roman a majorat diferenţa în minutul 67. Vizitatorii au controlat autoritar jocul, în ciuda improvizaţiilor din defensivă, iar rezultatul a rămas cel consemnat după golul şeptarului craiovean. ,,Nu am primit gol, am reușit să marcăm și eu zic că am dominat jocul, am avut o posesie destul de bună. Am jucat în zona centrală cu fundașul dreapta, am avut pe teren și un copil de 16 ani. Nu-i deloc ușor să joci împotriva lui Dinamo cu jucători care nu evoluează pe postul lor”, a spus după meci tehnicianul oltenilor, Corneliu Papură.

Stresul, ţigările şi cafeaua
Diagnosticul medicilor în cazul lui Eugen Neagoe a fost stop cardio-respirator prin tahicardie ventriculară pe fond de tabagism. După îngrijirile de urgenţă primite, starea de sănătate a antrenorului de 51 de ani s-a ameliorat, iar acesta a stat de vorbă cu familia. Cel mai probabil, tehnicianul doljean va lua o pauză de la fotbal şi va părăsi echipa din capitală.
,,Fumează foarte mult și bea multe cafele. Nu doar ieri a făcut asta, ci tot timpul. S-a consumat foarte tare și cu toată situația asta grea de la Dinamo. Aveam încredere împreună că vom readuce echipa pe linia de plutire. Statistica ne ajuta. Și la Iași, tot cu Craiova ne-am revenit, după 4 etape fără victorie. La fel la Sepsi. Am pierdut în prima rundă și apoi am bătut Craiova în etapa a doua”, a declarat Sebastian Moga, secundul lui Neagoe. Antrenorul Craiovei, Corneliu Papură, şi preşedintele clubului oltean, Sorin Cârţu, au tras o sperietură groaznică.,,Nu am vorbit cu el, am vorbit cu doctorul, mi-a spus că a fost în criză și că a fost la un pas de o tragedie. Ne-a speriat pe toți, am trăit momente groaznice, a fost jucătorul meu. Începuturile lui în fotbal au fost legate de mine, deci vă dați seama”, a spus Cârţu. ,,Am împărţit vestiarul, am mâncat o pâine cu Eugen. Au fost emoţii mari. Am înţeles că e bine, îi transmit toate gândurile bune. El ştie cel mai bine ce are de făcut, nu pot să îi dau sfaturi să plece. Eu îi doresc tot binele din lume, dar în viaţă nu e doar fotbalul. Se strâng multe şi la un moment dat cedezi”, a declarat Papură.

Dinamo Bucureşti – Universitatea Craiova 0-2 (0-1)
Dinamo: Piscitelli – Ciobotariu, Klimavicius, M. Popescu, Sin – Mrzkjak, Răuță – Crețu (`61, Moldoveanu), Bru, Montini (`68, I. Filip) – D. Popa (`46, D, Sorescu). Antrenor: Eugen Neagoe.
„U“ Craiova: Pigliacelli – Borța (`58, Vlădoiu), Martic, Acka, Bancu – Ivanov, Mateiu, Cicâldău – Bărbuț, M. Roman (`80, Fortes), Baiaram (`46, Vătăjelu). Antrenor: Corneliu Papură.
Cartonașe galbene: Sin `7, Răuță `78, M. Popescu `87 / Borța `14, Acka `67.
Au arbitrat: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene; George Rădulescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here