Succes pentru proiectul de promovare a tradițiilor gorjenești în Spania

535

Proiectul ”Interferențe cultural-artistice româno-spaniole în Asturias”, lansat de Primăria Drăgotești, în parteneriat cu Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu și Asociația Centrul Cultural „Balada” din Gijon, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu suma de 154.230 de lei, a ajuns la final, lăsând în urmă amintiri prețioase și inimi pline de bucurie.

Evenimentele au debutat vineri, 15 noiembrie, când, la invitația lui José Luis Garcia Diaz, directorul Școlii de Arte din Gijon (Banda Gaitas Villa de Xixon), Ansamblul Folcloric ”Maria Lătărețu”, precum și Ansamblul ”Doina Jilțului” Drăgotești au susținut la sediul școlii de arte un spectacol deosebit, încântând audiența cu momente muzical-coregrafice. Punctul culminant al acestui weekend cultural, a fost sâmbătă, 16 noiembrie. Muzeul Satului din Asturias a devenit un colț de România. Peste 300 de români stabiliți în Gijon s-au reunit pentru a sărbători tradițiile și obiceiurile strămoșești, dovedind că, oriunde ne-am afla în lume, spiritul românesc rămâne puternic.
Îndrăgitele interprete de muzică populară Elena Balan, Nicoleta Lătărețu, Cornelia Bodescu, Petronela Butnariu, acompaniate de orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Lătărețu”, au întreținut atmosfera și au adus un zâmbet participanților, prin consistentul program artistic, în schimbul căruia au primit apreciere prin aplauze prelungite. ”A fost ca și cum am fi fost acasă, în România”, a mărturisit emoționată Maria, una dintre participante.
Ansamblul de dansuri populare „Doina Jilțului”din cadrul Primăriei Drăgotești a adus în prim-plan frumusețea și complexitatea dansurilor tradiționale românești. Prin prezența lor energică și talentul lor, ansamblul de dansuri populare a adăugat o dimensiune specială evenimentului, contribuind la crearea unei atmosfere autentice și pline de viață. Grupul de fluierași și naiști din Drăgotești a adus, de asemenea, o notă distinctivă de autenticitate și tradiție în cadrul evenimentului.
Prin mâinile iscusite ale meșterilor populari Claudia Drăghescu – țesut, Daniel Ciuncanu – port popular, Marian Măgureanu – olărit, Radu Crăciunescu – împletituri pănuși, tradițiile românești au prins viață, iar publicul a avut ocazia să admire frumusețea și diversitatea meșteșugurilor gorjenești.
Colaborarea cu Asociația Centrul Cultural ”Balada” a adus un plus de valoare evenimentului. Participanții au avut ocazia să asiste la recitaluri extraordinare, susținute de grupul folcloric din Gijon, Ioan și Ioana Răceanu, Ady Todea, Dana Cătălina, Maria Onesim și Ioan Călin Cardoș, și să fie martori la momente artistice deosebite din folclorul asturian, precum și la demonstrații de gastronomie tradițională românească. Evenimentul s-a bucurat de prezența următorilor: Guzman Pendas Molina – consilier servicii sociale și emigrări din cadrul Primăriei Gijon, Aitor Martinez – director al Fundației Municipale de Cultură/Educație și al Universității Populare din Gijon, Alfonso Fernandez Garcia – director Muzeul Cimpoaielor din cadrul Muzeului Satului din Asturias.
Acest eveniment a dovedit că, indiferent de distanță, legătura cu rădăcinile rămâne puternică. Prin intermediul culturii și artei, românii din Asturias au reușit să-și păstreze identitatea și să o împărtășească cu ceilalți. Proiectul ”Interferențe cultural-artistice româno-spaniole în Asturias” a fost mai mult decât un simplu eveniment cultural; a fost o sărbătoare a unității și a apartenenței la o comunitate.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.