Succes după un meci de luptă

568

CSM Târgu Jiu a reușit a șaptea victorie în Liga 4. Băieții lui Mario Găman și-au păstrat bilanțul perfect și după deplasarea la Țicleni. Oaspeții au trecut de Petrolul cu 3-0. Au marcat doi dintre oameni de bază ai echipei. Sunt rare ocaziile când Bebeto Lupuleț nu înscrie, iar meciul de sâmbătă nu a fost o excepție. Atacantul CSM-ului și-a trecut în cont o dublă în minutele 11 și 22. Marian Habet a punctat și el pentru vizitatori (’84), care rămân lideri după succesul din această etapă. Căpitanul Adelin Pîrcălabu, accidentat, nu a putut fi folosit. Din păcate, o altă lovitură pentru oaspeți a venit în prima repriză, când Albert Cărămidaru a părăsit gazonul după un duel tare cu un jucător al gazdelor. Tânărul fotbalist a fost scos în lacrimi de pe teren, ajutat de doi colegi. Locul său a fost luat de Adrian Rasoveanu, schimbat și el din aceeași cauză. De altfel, antrenorul Mario Găman a fost nevoit să facă și o a treia modificare din cauza jocului foarte dur practicat de gazde, care au rămas și în inferioritate numerică în acel minut 75. Totuși, tehnicianul echipei din municipiu a apreciat calitatea gazonului și consistența echipei sale.
”Un joc foarte bun, pe un teren excelent, iar pe această cale vreau să-i felicit pe cei de la Țicleni pentru organizarea jocului. Am reușit să marcăm repede și așa ne-am făcut viața ușoară. Este încă o victorie în contul nostru. Suntem pe drumul cel bun și suntem bucuroși că am început să avem și mai mult curaj și mai multă concentrare în jocurile din deplasare”, a declarat Găman după joc.
CSM Târgu Jiu: Alexandru Oprița– Fabian Bărănescu, Robert Stancu, Lucian Marina, Sebi Popescu (min. 76 Alexandru Lăpădat) – Marian Habet, Tudor Pătrășcoiu, Ovidiu Rasoveanu (min.64 Mihnea Tutunaru), Albert Filip (min.76. Eduard Trăistaru), Albert Cărămidaru (min.29 Adrian Rasoveanu -min.64. Antonio Surcel)– Bebeto Lupuleț. Pe banca de rezevere au mai fost: Ionuț Buță, Mario Țambu, Dragoș Blaj, Daniel Ciortan. Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Darin Hîrsu. Maseur: Titi Balaci. Delegat: Cristi Mihuț.
Etapa viitoare, pe 12 octombrie, CSM Târgu Jiu va juca pe teren propriu, cu Gilortul 2 Târgu Cărbunești. Meciul va începe la ora 18.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here