Subvenţiile la bovine, atractive pentru mii de fermieri gorjeni

162

APIA 4Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a deschis pe data de 15 august sesiunea de depunere a dosarelor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate ale judeţului. Până acum, deja au fost depuse circa 100 de cereri.

 

Fermierii care întrunesc condiţiile pot să vină la Centrul Judeţean cu dosarele complete. Acestea nu se pot depune decât la sediul APIA Gorj, din municipiul Târgu-Jiu, nu şi la centrele locale din judeţ. Solicitanţii trebuie să aibă paşapoarte de la Registrul Naţional al Exploataţiilor, să aibă cotă de lapte, iar numărul de vaci să fie menţinut în exploataţie pe durata schemei de acordare a banilor. Cererea trebuie depusă la sediul APIA Gorj având anexate copii după certificatul de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerţului, certificatul de înregistrare fiscală sau carte de identitate, după caz, paşaportul fiecărei vaci de lapte, emis de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj, şi coordonatele bancare. “În două săptămâni de când am dat startul acestei sesiuni, am primit aproape 100 de cereri de la producătorii de lapte din zonele defavorizate ale judeţului. Termenul de depunere este data de 21 septembrie. Cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte este de cel mult 250 euro/cap de vacă şi se calculează după finalizarea verificărilor prin raportarea numărului de animale la plafonul de 22.447.205 euro, alocat de UE acestei scheme de plată pentru anul în curs”, a declarat directoarea APIA Gorj, Corina Dorobanţu.

 

16 localităţi incluse în program

din 15 iulieProgramul se adresează zonelor defavorizate din judeţul nostru, fie ele din zona de sub munte, fie defavorizate de condiţiile specifice de mediu. “Îşi pot depune dosarele fermierii care aduc toată documentaţia prevăzută de lege, dar şi care sunt din următoarele localităţi: Novaci, Baia de Fier, Crasna, Muşeteşti, Polovragi, Bumbeşti-Jiu, Peştişani, Runcu, Schela, Stăneşti, Tismana şi Padeş, acestea făcând parte din zona de sub munte. În schemă sunt incluse şi localităţile Mătăsari, Bolboşi, Borăscu, Ciuperceni, Negomir, acestea apărând ca zone defavorizate datorită condiţiilor specifice”, a precizat declarat Corina Dorobanţu. Pentru obţinerea acestei subvenţii, se pot înscrie fermierii care au minim două şi maxim 15 vaci de lapte. Şefa APIA Gorj a mai spus faptul că pentru obţinerea subvenţiei destinată producătorilor de lapte din zonele defavorizate, la nivelul judeţului nostru au fost depuse circa 1.500 de cereri, dar doar aproape 1.200 din acestea au îndeplinit condiţiile de eligibilitate şi au fost incluse la plată.

7.700 cereri pentru creşterea bovinelor

Miercuri, 31 august, la nivelul judeţului nostru s-a încheiat şi sesiunea de depunere a dosarelor pentru obţinerea primei pe exploataţie la specia bovine. Pentru anul 2011, prima pe exploataţie se acordă, o singură dată pe an, producătorilor agricoli înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor. “Pentru prima pe exploataţie la specia bovine s-au primit aproximativ 7.700 de cereri de la fermierii din judeţul Gorj. Ei fie şi-au depus cererile la noi, la Centrul Judeţean, fie la Centrele Locale de care aparţin şi de pe raza căruia se află înregistrată exploataţia”, a adăugat directoarea APIA Gorj, Corina Dorobanţu. De prima pe exploataţie pot beneficia şi persoanele fizice care în cursul anului 2011 şi-au schimbat forma juridică conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, şi care figurează înregistrate în Registrul naţional al exploataţiilor la datele de referinţă cu exploataţii de minimum trei capete de bovine, cu vârsta acestora de cel puţin şase luni.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here