Subsecretarul de stat Lupulescu, proprietar de baracă la Turcineşti

424

Fostul şef al mascaţilor, Octavian Lupulescu, în prezent vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie(ANC), este subsecretarul de stat care nu are nici măcar o locuinţă trecută pe numele său. În 2011 acesta şi-a vândut apartamentul din Târgu-Jiu şi a rămas, până anul trecut, cu un teren agricol şi unul intravilan în Turcineşti. În 2012, după ce a fost făcut subsecretar de stat, Lupulescu a mai achiziţionat 3.900 de mp de teren în aceeaşi comună, pe proprietăţile în cauză el reuşind să-şi amplaseze doar o baracă. Între timp, Lupulescu a devenit chiriaş la stat, el ocupând un apartament în Bucureşti de la RAPPS, pentru care achită o chirie de 700 de lei lunar.

Liberalul Octavian Lupulescu şi-a mutat domiciliul la Turcineşti, localitate în care şi-a achiziţionat în 2002 şi în 2013 trei parcele de teren. În ciuda investiţiilor imobiliare profitabile, comuna fiind situată la mică distanţă de Târgu-Jiu, Lupulescu nu a reuşit să-şi ridice între timp şi o casă măcar pe unul dintre terenurile astfel achiziţionate. A reuşit, în ultima vreme, să-şi îngrădească însă una dintre proprietăţi şi să îşi ridice o baracă, un fel de magazie, în curtea cu pricina. Potrivit declaraţiei de avere a acestuia, dacă astăzi Lupulescu şi-ar pierde locuinţa pe care o ocupă în regim de chirie în capitală, acesta nu ar avea unde locui.

Vilă, pe timpul mandatului
Înconjurat însă de vilele afaceristului Benegui şi a Mirelei Dobre, patrona Hotelului Europa din Târgu-Jiu, Lupulescu trebuie să ridice ştacheta şi să îşi construiască în cele din urmă o casă, că doar nu va rămâne pe viaţă chiriaş la stat.
Venitul i-ar permite asta deşi mai are de achitat ratele pentru două credite contractate în 2006 şi 2007.
La faţa locului, terenul ales de Lupulescu pentru construirea casei sale este îngrijit şi se află într-o stare excelentă.

Fost consilier la MECTS, pensionar şi slujbaş la stat
Promovat de şeful PNL Gorj, Dian Popescu, la ANC Bucureşti, după ce planul de a-l pune pe fostul şef al mascaţilor prefect de Gorj, Lupulescu este atât pensionar al MAI cât şi slujbaş la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, unde are funcţia de vicepreşedinte. Anul trecut, Lupulescu a încasat şi plăţi compensatorii de la IPJ Gorj, instituţie unde a lucrat până la pensionare, în valoare de 55.870 de lei.
Pentru a fi promovat însă în actuala funcţie, Lupulescu a avut nevoie de un stagiu scurt de funcţionar public la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Acesta a ocupat astfel din 8 iunie până în 14 august 2012 funcţia de consilier clasa 1 în cadrul Serviciului Juridic şi de Contractare al OI POSDRU (Organisme Intermediare pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane) din cadrul MECTS.
Pe plan politic, acesta a fost pentru scurt timp preşedintele interimar al PNL Turcineşti, dar conform propriei declaraţii de interese nu mai deţine nicio funcţie în organizaţie şi nici la AJVPS Gorj.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.