Subprefectul Romanescu: “Şefii deconcentratelor nu ne-au consultat, înainte de acordarea avizelor pentru carieră”

279

marcel romanescuO parte a şefilor serviciilor deconcentrate din Gorj nu s-au sinchisit deloc să ceară măcar părerea Instituţiei Prefectului Judeţului Gorj în legătură cu acordarea avizelor care ar urma să stea la baza realizării carierei de granit de la Rânca.

Acum însă par că se ascund în spatele instituţiei publice dacă sunt arătaţi cu degetul de mass-media pentru lejeritatea cu care au acordat aceste avize. De altfel, marţi, Secţia Drumuri Naţionale Târgu-Jiu a retras avizul de transport oferit firmei Tehnologica Radion SRL, în timp ce fosta conducere a Agenţiei de Protecţia Mediului Gorj încearcă să spună că nu ar fi avut nicio vină în cauză. În paralel, abia acum s-a ajuns la concluzia că şi deţinătorii releului TV din Rânca ar fi trebuit consultaţi în legătură cu noua carieră.

Subprefectul Marcel Romanescu a sesizat şi el că problema carierei de granit de la Rânca s-a tratat superficial chiar de unii şefi de deconcentrate, care au oferit avize fără să consulte Prefectura Gorj. În opinia lui Romanescu, şefii serviciilor deconcentrate în cauză puteau măcar să ceară o părere Prefecturii Gorj în legătură cu aprobările în cauză, asta, evident, pentru a se evita nemulţumirile şi suspiciunile de acum. Romanescu le dă, de asemenea, oarecum dreptate locuitorilor şi investitorilor din Rânca, incomodaţi de lucrările care ar duce la realizarea şi funcţionarea viitoarei cariere de granit. Subprefectul susţine că persoanele care au investit în Rânca au motive să fie nemulţumite la fel ca şi localnicii din Novaci care ar putea să aibă casele afectate de trepidaţiile care preced un transport fluent de mare tonaj. Romanescu a subliniat apoi şi beneficiile turismului din Rânca şi faptul că, urmare a traficului de la Transalpina, în staţiune a început să se dezvolte şi un turism de vară, care până acum era foarte diminuat. Mii de maşini trec astfel prin Rânca, lunar, ca urmare a rutei făcute pe Transalpina.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.