Subprefectul Arjoca, alintat “Soare” de băieţii de la SECU

521

Suprefectul judeţului Gorj, Sorin Arjoca, a avut dosar la fosta Securitate, nu de ciripitor, ca mulţi alţi aleşi din Gorj, prinşi, pe parcurs, că ofereau informaţii fostului organ opresiv, ci în calitate de urmărit de cunoscutul serviciu secret comunist. De altfel, Arjoca a intrat în atenţia agenţilor fostei Securităţi încă de pe vremea când era elev la Liceul “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, şi asta pentru simplul motiv că asculta postul de radio “Europa Liberă” şi pentru că discutase cu câţiva colegi să-şi încropească o formaţie de muzică pop. Interesant este că Arjoca a aflat că fusese urmărit în perioada 1971-1972 abia în 2009, la primul său mandat de subprefect al Gorjului. Acum, ca şi atunci, s-a arătat amuzat de situaţie, declarând că în dosarul respectiv a fost doar o victimă colaterală, securiştii luându-l în vizor pentru că era prieten şi coleg cu băiatul unui general de armată, la vremea respectivă.

Sorin Arjoca, instalat în vara acestui an pentru a treia oară în funcţia de subprefect de Gorj, cu susţinere PSD, a avut probleme cu fosta Securitate. Acesta a intrat în atenţia ofiţerilor de la SECU doar un an de zile, mai exact în perioada 1971-1972, pe când era elev în primul an de liceu la “Tudor Vladimirescu”. Arjoca a fost astfel cu adevărat urmărit şi nu urmăritor pentru simplul motiv că, adolescent fiind, a îndrăznit să asculte faimosul post de radio “Europa Liberă” dar şi să viseze, alături de alţi colegi, la încropirea unei formaţii de muzică pop. Deşi formaţia nu a mai realizat-o, elevul Arjoca şi-a pus urmăritorii cu grade pe urmele sale.
“Acum privesc amuzat în urmă ce s-a întâmplat. Pot spune că am avut sentimentul că eram urmărit deşi nu am aflat asta, concret, decât cu câţiva ani în urmă. Cred însă că am fost o victimă colaterală, cei de la Securitate luându-mă la ochi pentru prietenia pe care o aveam cu băiatul unui general. În rest, chestia cu formaţia nu s-a realizat. Eu de altfel eram afon, nu le aveam cu muzica, dar vorbisem cu nişte colegi, adolescenţi fiind, de posibilitate constituirii unei formaţii de muzică pop, formaţie pe care nu am realizat-o de altfel niciodată”, povesteşte, râzând, acum Arjoca. Acesta susţine că a aflat pe parcurs cine îl urmărise şi bănuielile sale se îndreaptă spre trei foşti colegi de şcoală care se ocupaseră cu astfel de îndeletniciri, reuşind să facă rău, din multă inconştienţă, mai multor persoane.

“Mă avertizaseră părinţii că puteam fi urmărit!”
Deşi nu ştie cum au procedat securiştii pentru a-l urmări, Arjoca îşi aminteşte că părinţii săi, oamenii simpli, l-ar fi avertizat, aşa cum erau vremurile, că Securitatea avea spioni peste tot avertizându-l să aibă grijă ce vorbeşte. “Părinţii mei nu aveau funcţii ca să fiu eu urmărit din cauza lor dar cercul în care eram la şcoală a devenit interesant pentru Securitate. Nu reţin însă să fi auzit păcănituri la telefon sau să văd pe cineva pe urmele mele. Eram şi destul de mic pe vremea aceea şi nu eram atent la lucruri de genul acesta. Pe parcus am început să bănui că era ceva, şi chiar am avut un sentiment că se întâmplase ceva în sensul acesta dar nu am cunoscut deloc amploarea celor întâmplate. Am aflat abia în 2009 că mi se făcuse dosar de urmărit”, a completat, pe acelaşi ton, subprefectul de Gorj.

8514 Arjoca Sorin“Soare” de la Sorin..
Arjoca a aflat, de alfel, că fusese important pentru Securitate doar în momentul în care, conform procedurii legate de investirea în funcţia publică, trecutul său a fost cercetat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii(CNSAS). De altfel, documentul CNSAS, care i-a fost eliberat şi lui, este edificator în acest sens, reprezentanţii CNSAS concluzionând şi că Sorin Arjoca nu a făcut poliţie politică. “În baza Notei de Constatare nr.S/DI/I/3511 din data de 26.11.2008, întocmită de Direcţia de Specialitate, din cadrul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în care se regăsesc următoarele elemente: «Domnul Arjoca Sorin este titular al dosarului fond informativ nr. 1211991(cotă C N.S.A S) perioada 1971-1972. Domnia sa, la acea dată elev la Liceul “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu a fost supravegheat informativ pentru audierea postului de radio Europa Liberă şi pentru înfiinţarea unei formaţii de muzică pop». A avut numele conspirativ de urmărit «Soare»”, se arată în documentul eliberal subprefectului de CNSAS.
Întrebat de unde vine alintul “Soare” al celor de la Securitate, Sorin Ajoca susţine că a primit acest nume conspirativ probabil de la numele său “Sorin”. “A fost Soare de la Sorin cred, altfel nu văd legătura..”, susţine Arjoca, amuzat că acest eveniment a devenit cunoscut abia acum. “Nu am vrut să fac public acest lucru dar dacă aţi aflat, asta este. Oricum mi-aţi înseninat ziua asta mohorâtă”, spune, râzând, Sorin Arjoca.
Subprefectul de Gorj poate că nu ar fi aflat niciodată că a avut dosar de urmărit dacă nu accedea într-o funcţie publică care i-a solicitat un răspuns de la CNSAS.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here