Subprefectul Anca Bordușanu, audiențe la Motru

3362

Subprefectul Anca Bordușanu a ținut primele audiențe în teritoriu. Marți, aceasta s-a întâlnit cu oamenii din comuna Turburea, iar peste o săptămână va ajunge la Motru.

„Un dialog direct cu cetățenii și cu primarii este eficient în identificare și rezolvarea problemelor. Am început șirul deplasărilor în teritoriu, în comuna Turburea, acolo unde am purtat discuții cu oamenii, dar și cu administrația locală. Primarul Ion Bîrcă se dovedește a fi un lider implicat și preocupat de problemele locale. Una dintre problemele semnalate de comunitate se referă la dificultățile legate de fondul funciar, în special în ceea ce privește domeniul forestier, dar și aspecte sociale.

În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, abordez aceste sesizări cu seriozitate și responsabilitate. Am început deja discuții cu reprezentanții altor instituții ale statului și ne străduim să identificăm soluții rapide și eficiente. Voi continua aceste ședințe de lucru, deplasându-mă săptămânal în județ. Marți, 23 ianuarie 2024, vor fi prezentă în Municipiul Motru”, a anunțat Bordușanu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here