Sub presiunea protestelor / CEO subliniază iar că insolvenţa este departe de companie

519

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a dat asigurări, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că insolvenţa la CEO nu se va impune. Compania “are permanent în vedere stabilirea măsurilor ce se impun pentru a nu se ajunge într-o situaţie similară cu cea a Complexului Energetic Hunedoara (CEH)”, se mai arată în comunicat.

La singura conferinţă de presă de la instalare, managerul interimar al CEO, Laurenţiu Ciobotărică, a dat asigurări jurnaliştilor că societatea este departe de o insolvenţă vehiculată de persoane aflate atunci în afara companiei. Managerul a revenit, ieri, asupra aceleiaşi informaţii, prezentate în contextul mitingului declanşat de SMEO la Târgu-Jiu. De data aceasta, conducerea vine şi cu noi clarificări, de genul restructurării/eficientizării pe anul 2016 şi nu numai. “Vor fi implementate permanent măsuri de eficientizare a activităţii, astfel încât CEO să-şi menţină poziţia pe piaţa de energie şi să nu apară riscul de a nu-şi mai putea continua activitatea”, se arată în comunicatul CE Oltenia, cu completarea că oficialii companiei ar fi conştienţi, ca şi toţi salariaţii “de necesitatea unui efort colectiv pentru susţinerea acestor demersuri, atât în contextul actualelor orientări mondiale privind energia produsă pe bază de cărbune, dar şi în condiţiile necesităţii menţinerii siguranţei Sistemului Energetic Naţional”.
Totodată, în comunicat se mai menţionează că pentru eforturile depuse de salariaţi în realizarea unei producţii de energie şi, implicit, de cărbune, mai mare decât cea bugetată, se plătesc ore suplimentare şi se acordă toate obligaţiile prevăzute în CCM în urma unei analize obiective.

Peste două sute de mineri şi energeticieni afiliaţi Sindicatului Mine-Energie Oltenia (SMEO) au participat, luni şi marţi, la un protest în Târgu-Jiu în care se solicita păstrarea locurilor de muncă şi menţinerea salariilor la nivelul actual.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.