Studentul Creţu a depus azi jurământul militar la Academia de Poliţie

404

Dumitru Dănuţ Creţul, unul dintre gemenii afaceristului Nicu Creţu, trimis în judecată pentru dare de mită în dosarul ,,Şpagă la Bac”, admis în august  la Academia de Poliţie ,,Al.I. Cuza”, a depus astăzi jurământul militar la instituţia de învăţământ superior din capitală. Acesta este student la ,,Ordine şi Singuranţă Publică” şi şi-a început studiile în ciuda faptului că procurorii cer instanţei ca acesta şi fratele său să susţină din nou examenul de bacalaureat la disciplina ,,Limba română”, pe motiv că gemenii şi-ar fi completat lucrările în afara sălii de examen, mai precis acasă. La ceremonialul militar de azi, Creţu JR. a fost însoţit de membrii familiei.

Anul acesta, la Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” au depus jurământul militar 517 studenţi din anul I – 108 fete şi 409 băieţi. În acest an au fost admişi şi trei tineri care sunt urmaşii unor angajaţi ai MAI ce au decedat la datorie. La festivitate au mai participat şi cei 9 studenţi din Republica Moldova care urmează cursurile Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ la specializările Pompieri şi Penitenciare. La ceremonia depunerii jurământului militar au fost prezenţi numeroşi invitaţi printre care ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, directorul SIE, Theodor Meleşcanu, fost ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, fostul ministru de Interne Radu Stroe, părinţi şi rude ale studenţilor din anul I ai Academiei de Poliţie. Vicepremierul pentru securitate naţională, ministrul de Interne Gabriel Oprea, a apreciat azi  la ceremonia depunerii jurământului militar de către studenţii din anul I ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, că acesta este „momentul sacru al legământului faţă de ţară, faţă de lege şi faţă de români”.

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Felicitari Dane, esti cel mai tare si cel mai destept !!!! Multa bafta in viata! Si cei ce-ti doresc raul sa le dea DUMNEZEU …. sanatatea care nu o au !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here