Strigător la cer! Cu ce ne mai oripilează aleșii noștri: WC, în Piața Prefecturii, în zona de protecție a două monumente istorice!

2272

Consilierii locali ai municipiului Târgu-Jiu sunt puși în situația în care, luni, 30 septembrie a.c., trebuie să decidă dacă sunt de acord cu concesionarea unui teren lângă Biserica ,,Sf. Voievozi” din Piața Prefecturii, pe care să fie edificat un WC. Toaleta face parte din condițiile impuse pentru ca reprezentanții lăcașului de cult să acceseze un proiect european de un milion de euro, numai că, aceasta ar trebui construită în zona de protecție a cel puțin două monumente istorice. Proiectul de hotărâre a fost supus votului consilierilor fără nicio consultare publică, iar cei cu responsabilități în domeniul cultural, adică viceprimarul Adrian Tudor sau directorul Direcției pentru Cultură Gorj, Pompiliu Ciolacu, nu au avut nicio reacție.

La începutul acestei luni, preotul paroh al Bisericii ,,Sfinții Voievozi” a solicitat Primăriei Târgu-Jiu concesionarea unui teren de 223 de mp, situat în vecinătatea lăcașului, mai exact în partea de Nord a acestuia, în vederea accesării și implementării unui Proiect de Restaurare, consolidare, punere în valoare, construire anexă tehnică subterană și organizare de șantier, prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, în valoare de un milion de euro.
De fapt, consilierii locali votaseră în luna iunie a acestui an, atribuirea acelei suprafețe de teren în folosință gratuită, iar contractul fusese semnat în luna august, numai că, noile reglementări din Codul administrativ privind concesionarea bunurilor proprietate publică și unele modificări la memoriul justificativ pentru accesarea banilor europeni, a generat reintroducerea proiectului pentru aprobare în Consiliul Local Târgu-Jiu, în vederea încheierii unui contract de concesionare pe o perioadă de 49 de ani.
Concret, pe terenul care urmează să fie concesionat se intenționează a se construi o anexă în care să fie amplasată o centrală termică, care să deservească biserica și a unui WC pentru personalul lăcașului de cult și enoriași.
Administrația orașului, primarul și cei doi viceprimari, n-au găsit altă soluție, iar documentele în vederea adoptării unei hotărâri de către consiliul local au fost avizate de către Direcția juridică din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, consilierii locali urmând să decidă la vot dacă concesionează acel teren și, implicit, dacă se va construi, sau nu, o toaletă lângă două monumente istorice aflate în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu.
Trebuie spus că, Biserica “Sfinții Voievozi”, construită în formă de cruce, este ctitoria negustorilor Dobre Sîrbu și Radu Cupetu, s-a realizat între 1748-1764, fiind cunoscută și sub numele de Biserica Negustorilor, Biserica Domnească și chiar Biserica ,,de la Jii” și se află pe lista Monumentelor Istorice. La doar câțiva metri de acesta este Mausoleul Ecaterina Teodoroiu, sculptat de Milița Petrașcu în 1936, realizat din travertin italian, și amplasat pe un postament cu trei trepte, pe care se află un basorelief ce prezintă scene din viața și activitatea militară a Eroinei de la Jii. Monumentul este înscris la pozitia 474, codul GJ-III-m-B-09469 în Lista Monumentelor Istorice.
Cu toate acestea, proiectul de hotărâre, supus votului Consiliului Local Târgu-Jiu, nu a fost pus în dezbatere publică și nu au existat reacții din partea celor cu responsabilități în zona de cultură, fiind așteptate poziții publice ale viceprimarului Adrian Tudor sau directorului Direcției pentru Cultură Gorj, Pompiliu Ciolacu.
Singurii care au reacționat cu privire la construirea unui WC în Piața Prefecturii, lângă cele două monumente istorice și au adus subiectul în atenția opiniei publice au fost consilierul local Daniela Grădinaru și jurnalistul Narcis Daju, ambii sperând că proiectul va fi retras de pe ordinea de zi a Consiliului Local Târgu-Jiu.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here