Străzi şi reţele de canalizare, reabilitate pentru municipiul Târgu-Jiu

566

Zece străzi din municipiul Târgu-Jiu vor intra în maxim două săptămâni în reabilitare, urmând ca şi reţelele de canalizare menajere din mai multe cartiere să fie extinse.

În scurt timp municipalitatea va demara o serie de lucrări atât în infrastructura stradală, cât şi în cea a reţelelor de canalizare menajeră. Fie că vorbim de fonduri de la bugetul local, fie de fonduri europene ori guvernamentale, cert este că investiţiile continuă în municipiul Târgu-Jiu.
“În ceea ce priveşte reabilitarea străzilor, la nivelul primăriei a fost demarat un proiect care cuprinde reabilitare a peste 50 de străzi din municipiu. În funcţie de starea tehnică a sistemului rutier, execuţia acestora a fost etapizată, astfel încât în perioada următoare vor demara lucrările pentru reabilitarea a zece străzi. Mare parte dintre ele vor fi reabilitate integral, începând cu sistemul rutier, cu sistemul de preluare a apelor pluviale, refacerea trotuarelor, bordurilor, marcajelor, semnelor rutiere şi a mobilierului urban. Este vorba despre străzile Dobrogeanu Gherea, Mărăşeşti, 16 Februarie, Geneva, Luncilor, Panduri, Alexandru Ioan Cuza, Bulevardul Constantin Brâncuşi, strada Vasile Alecsandri. În prezent se finalizează documentaţia de achiziţie a acestor lucrări, urmând să fie demarate în aproximativ două săptămâni lucrările pe toate aceste străzi”, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Acesta a precizat că străzile menţionate vor fi asfaltate cu fonduri de la bugetul local, costurile ridicându-se la circa 9 milioane de lei. Pentru celelalte zeci de străzi, municipalitatea a făcut demersuri către Ministerul Dezvoltării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală în vederea obţinerii de finanţare guvernamentală.

Lucrările continuă pe canalizarea menajeră
În ceea ce priveşte lucrările de canalizare menajeră ce se vor realiza în anul curent la nivelul municipiului Târgu-Jiu, acestea vizează atât extinderea canalizării, cât şi reabilitarea colectoarelor în anumite cartiere. “La extindere amintesc de obiectivul de investiţii pentru zona de est a municipiului, cartierul Drăgoieni, străzile Petreşti, Sf. Dumitru, Calea Bucureşti şi Primăverii. A fost finalizat proiectul urmând să se deruleze procedura de achiziţie, astfel încât în acest an vor demara lucrările pe acest tronson, etapizarea acestora făcându-se pe doi ani de zile. De asemenea, sunt o serie de extinderi la nivel punctual, reîntregirea canalizării între cartierul Şişeşti şi Hidrocentralei, extindere pe Petre Brâncuşi, Jean Bărbulescu. Amintesc faptul că la nivelul municipiului au fost întocmite o serie de proiecte pentru extinderea canalizării pe străzile secundare din zona de vest, pe celelalte localităţi componente în cadrul programului pe fonduri europene derulat în perioada 2014 – 2020. Lucrările ce se vor derula sunt cuprinse în două subprograme – programul finanţat al societăţii Aparegio din economiile rezultate în urma exerciţiului financiar din fonduri europene – cartierul Debarcader tot, va fi reabilitată integral canalizarea menajeră la toate blocurile inclusiv racordurile la blocuri. De asemenea, şi reabilitarea la canalizarea din zona blocurilor din străzile A. I. Cuza şi 22 Decembrie. Acestea sunt finanţate din fonduri UE prin operatorul Aparegio fiind în prezent spre finalizare procedura de achiziţie a lucrărilor. În ceea ce priveşte lucrările finanţate de la bugetul local exclusiv sunt cuprinse şi vor fi demarate lucrările de reabilitare canalizare în străzile Olari şi Teilor”, a mai spus şeful de Investiţii din Primăria Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.