Strategia energetică, criticată dur. „Aceleași proiecte învechite”

1395

Strategia Energetică a României pentru perioada 2019-2030, cu perspectiva anului 2050, a trecut prin procedura de dezbatere publică. „Prin aceeași procedură au trecut raportul de mediu și studiul de evaluare adecvată, ambele documente obligatorii în parcursul prin care Strategia Energetică va fi adoptată prin Hotărâre a Guvernului”, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai companiilor din energie, experți, profesori universitari și reprezentanți ai mai multor ONG-uri.
„M-am bucurat să văd că toți cei prezenți sunt interesați ca România să aibă o Strategie Energetică bine ancorată în realitatea energetică românească”, a spus Maioreanu.
Activiștii de mediu nu au lipsit de la acest eveniment. „Nivelul redus de ambiție și lipsa de viziune din strategie se reflectă și în evaluarea de mediu, care este incompletă și mult prea îngăduitoare cu proiecte cu impact mare asupra mediului, precum noi termocentrale pe combustibili fosili, reactoare nucleare sau o hidrocentrală pe Dunăre. Dacă Strategia Energetică devine lege, această evaluare de mediu dă undă verde practic unor proiecte al căror impact real nu este luat în considerare. Ministerul Energiei trebuie să producă o strategie care nu ignoră evoluțiile din domeniul energiei și al schimbărilor climatice din ultimii 30 de ani”, a declarat Alexandru Mustață, coordonator de campanii Bankwatch România.
„Este de neconceput ca în 2019 să discutăm despre aceleași proiecte învechite, din vremuri când protecția mediului nu primea deloc atenția cuvenită. Deși ne angajăm în fața Europei că ne vom îndrepta către o economie cu zero emisii de gaze cu efect de seră, Strategia Energetică Națională propune contrariul – dezvoltarea de noi capacități poluante, cu un impact semnificativ asupra sănătății publice și mediului înconjurător”, a adăugat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România. După dezbaterea publică, în mod firesc, urmează avizarea interministerială și adoptarea strategiei prin hotărâre de guvern, a mai susținut Maioreanu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here